PSRM

15 noiembrie 2021

PSRM: Guvernul Gavrilița este unul dintre cele mai slabe și dezastruoase guverne din istoria Republicii Moldova

Deputații  socialiști au susținut astăzi un briefing în cadrul căruia au prezentat prima parte a raportului alternativ al celor 100 de zile de mandat a Guvernului Gavrilița, analizând situația în domeniul justiției și al audiovizualului.

Vlad Batrîncea, deputatul socialist, vicepreședintele Parlamentului, a precizat că PSRM urmează să prezinte raportul de alternativă privind activitatea Guvernului, pe parcursul a trei zile.

Deputații au declarat că la 100 de zile de mandat al Guvernului Gavrilița, nicio promisiune electorală a PAS și Maiei Sandu nu a fost îndeplinită.

Vlad Batrîncea, a declarat că cei din PAS au făcut promisiuni generoase, însă în realitate nu sunt susținuți nici agricultorii, nici medicii, nici pensionarii, nici angajații din domeniul educației, din domeniul HoReCa, precum și din alte domenii.

„Cabinetul de miniștri, investit cu un număr mare de voturi ale deputaților PAS, având tot suportul Președinției, a demonstrat în această perioadă că este unul dintre cele mai slabe și dezastruoase guverne din istoria Republicii Moldova. Cei din PAS au promis „Vremuri bune”, dar în realitate au adus doar sărăcie și lipsă de speranță”.

Deputatul Vasile Bolea, a menționat că lupta cu corupția și reforma justiției au fost principalele promisiuni ale PAS în campania electorală, însă în această perioadă, de fapt au fost subordonate politic instituțiile de drept, pentru a le transforma în instrumente de luptă împotriva oponenților politici și a oamenilor de afaceri.

Parlamentarul a menționat că PAS a început procesul de subordonare a justiției prin modificarea Legii Procuraturii, CSP și CSM.

De asemenea, deputatul PSRM, Grigore Novac a menționat că PAS limitează dreptul la libera exprimare și cenzurează instituțiile de media.

”Actualul regim vrea să aducă la picioarele sale toată presa din Republica Moldova, vrea să aducă la cheremul lor politic toate televiziunile și posturile de radio, prin schimbarea componenței Consiliului Audiovizualului”, astfel a comentat Grigore Novac modificările la legea audiovizualului, votată de către majoritatea PAS, dar și demiterea conducerii CA.

Novac a precizat că toate acțiunile PAS înfăptuite în acest domeniu, contravin Acordului de Asociere RM-UE, care prevede independența mass-media.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă