PSRM

20 ianuarie 2021

Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Turcia

Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut, astăzi, o întrevedere  cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotențiar al Republicii Turcia în Republica Moldova, Gürol Sökmensüer.

Interlocutorii au discutat cooperarea moldo-turcă în diferite domenii, în special, la nivel parlamentar. A fost remarcată existența unor relații bune de colaborare și prietenie, fiind accentuat interesul reciproc pentru   consolidarea acestora și pe viitor.

Speakerul Zinaida Greceanîi a subliniat, în mod aparte, ajutorul oferit de Turcia țării noastre în combaterea COVID-19, apreciind că acest fapt demonstreză odată în plus atitudinea prietenoasă a Republicii Turcia pentru Moldova.

În cadrul întrevederii, a fost transmisă invitația pentru Președintele Marii Adunări Naționale a Republicii Turcia, Mustafa Şentop, de a efectua o vizită oficială în Republica Moldova.

În altă ordine de idei, a fost discutată situația politică din Republica Moldova. Președintele Parlamentului a anunțat, în context, că deputații și-au reluat activitatea în cadrul comisiilor parlamentare permanente, urmând să fie convocată sesiunea ordinară de primăvară-vară a Legislativului.

Gürol Sökmensüer a dorit Speakerului și tuturor deputaților mult succes în activitatea parlamentară.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă