Pavel Voicu s-a întâlnit cu reprezentanți ai conducerii Sankt Petersburgului

Vicepreședintele Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități, deputatul PSRM Pavel Voicu, s-a întâlnit pe 23 iunie cu președintele Comisiei permanente pentru problemele ordinii publice și legalității, deputat al Adunării Legislative din Sankt Petersburg, Konstantin Cebîkin, precum și cu vicepreședintele Comitetului pentru relații externe al Guvernului Sankt Petersburgului, Evgheni Kassiura.

La întâlniri au participat și președintele organizației obștești „Patrimoniul Moldovenesc” din Sankt Petersburg, Fiodor Ursu, precum și consilierul Serghei Samoțki.

Întrevederea a avut loc în cadrul vizitei parlamentarului moldovean la Sankt Petersburg, unde în perioada 24–26 iunie se desfășoară cea de-a XIV-a ediție a Forumului Juridic Internațional de la Sankt Petersburg.

În cadrul discuțiilor, părțile au abordat subiecte ce țin de relansarea și dezvoltarea cooperării interregionale, consolidarea legăturilor umanitare, precum și schimbul de experiență în domeniul administrației publice locale și al dezvoltării urbane. O atenție deosebită a fost acordată perspectivelor de extindere a colaborării dintre localitățile din Republica Moldova și Federația Rusă în domeniile culturii, educației, sportului și politicilor de tineret.

Având în vedere experiența îndelungată a lui Pavel Voicu în administrația municipală a municipiului Bălți, un subiect aparte al discuțiilor l-a constituit reluarea cooperării dintre orașul Pușkin, care face parte din municipiul Sankt Petersburg, și municipiul Bălți, localități înfrățite. Părțile și-au exprimat interesul pentru intensificarea contactelor și implementarea unor proiecte comune în domeniile cultural, educațional și sportiv, precum și pentru schimbul de experiență privind dezvoltarea urbană.

Interlocutorii au subliniat importanța menținerii și dezvoltării relațiilor de prietenie dintre orașele înfrățite, apreciindu-le drept un instrument eficient al diplomației între popoare și al consolidării înțelegerii reciproce dintre cetățenii celor două state.