PSRM

17 noiembrie 2021

PAS și Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, aproape la egal în sondaje. Partidul de la guvernare scade dramatic

Dacă duminica viitoare ar fi organizate alegerile parlamentare anticipate, în Legislativ ar accede Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) și Partidul Politic ȘOR. Totodată, PAS și BCS ar obține un scor aproape egal. Sunt datele Barometrului Socio-Politic, octombrie-noiembrie 2021, realizat de compania IMAS.

Potrivit studiului, 30,7% din numărul celor intervievați au spus că sunt gata să voteze pentru PAS, cifra simpatizanților acestui partid fiind într-o scădere dramatică. În iunie 2021, același sondaj arăta că 38% dintre cetățeni ar susține la alegeri echipa PAS.

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor e aproape la egal cu partidul de la guvernare și ar obține 29,3%. De menționat că BCS a crescut în sondaje din iunie, când intenția de vot pentru echipa BCS era de 28%.

Pe locul trei se clasează Partidul Politic ȘOR cu 8,6%, în creștere cu aproape 3 puncte procentuale.

Celelalte formațiuni politice nu ar accede în Parlament.

Sondajul a fost realizat în perioada 23 octombrie -15 noiembrie pe un eșantion de 893 de persoane din 798 de localități. Marja de eroare este de 3,3%. Comanditarul sondajului este compania de consultanță Public Media.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă