PSRM

09 aprilie 2021

Parlamentul decide asupra creării Comisiei de anchetă în cazul răpirii cetățeanului ucrainean, Nicolae Ceaus – proiectul PSRM, pe ordinea de zi a ședinței

Parlamentul urmează să decidă, astăzi, asupra creării Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor presupusei răpiri a ex-judecătorului ucrainean, Nicolae Ceaus. Proiectul de hotărâre a fost propus de deputații PSRM și a fost inclus în agenda ședinței de vineri a Legislativului.

Autorii inițiativei, deputații Corneliu Furculiță, Vlad Batrîncea, Bogdan Tîrdea, Petru Burduja, Grigore Novac, Vladimir Odnostalco și Adrian Lebedinschi, susțin că necesitatea constituirii Comisiei de anchetă ține de monitorizarea acțiunilor organelor competente de soluționarea cazului în scopul identificării carențelor din legislația națională. Un alt obiectiv al comisiei de anchetă va fi colaborarea cu instituțiile de stat ale căror competență ține de soluționarea situațiilor de genul dat. De asemenea, comisia va înainta propuneri pentru soluționarea eficientă și rapidă a cazului, în scopul neadmiterii încălcării grave ale drepturilor omului, dar și a legislației din domeniul penal al Republica Moldova.

Comisia de anchetă va antrena în activitatea sa toate autoritățile responsabile ale statului, va audia părțile și persoanele implicate și va prezenta, în 60 de zile, raportul în plenul Parlamentului.

Autorii propun ca în componența comisiei să intre nouă deputați din toate fracțiunile parlamentare. Anterior, deputații din Platforma DA, de asemenea, s-au expus pentru crearea unei astfel de comisii în Parlament.

Președintele PSRM, Igor Dodon, a declarat vineri, în cadrul emisiunii live, că dacă această comisie va stabili în cadrul anchetei că Președinția și SIS au fost implicate în răpirea fostului magistrat ucrainean, atunci trebuie să urmeze și sancțiuni.

Ex-judecătorul ucrainean, Nicolae Ceaus, a fost răpit din centrul Capitalei, în data de 3 aprilie. Presa de la Chișinău a scris că Ceaus a fost transportat în Ucraina în portbagajul unui automobil, care aparține ambasadei Ucrainei în Republica Moldova.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă