PSRM

15 decembrie 2022

Irina Lozovan: Cu asemenea reforme veți rămâne în istorie drept distrugători ai propriei țări

Astăzi, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului, Irina Lozovan, deputat BCS a supus criticei reforma promovată de autorități de a trece instituțiile medico-sanitare ale țării din gestiunea consiliilor raionale în gestiunea ministerului Sănătății.

În opinia sa, astfel de reforme nu pot fi promovate fără acordul consiliilor raionale, fără a se ține cont de părerea pacienților, a personalului medical, or autoritățile locale au investit sume mari de bani pentru renovarea acestor instituții, mai ales în cadrul pandemiei, când au dotat spitalele cu măști și generatoare de oxigen, echipament special, au amenajat săli separate pentru bolnavii aflați în carantină.

”Eu sunt sigură că după această ”minunată” reformă, spitalele vor dispărea cu totul, iar oamenii de la sate vor fi nevoiți să facă cale lungă spre centrele raionale doar ca să obțină o consultație la medic”, a menționat Lozovan, adăugând că lumea cunoaște finalitatea reformelor anterioare, inclusiv cea de optimizare a școlilor.

Deputatul BCS a remarcat că după școli și spitale, se va ajunge la dispariția satelor.

”Acestea sunt reformele voastre de totală optimizare, care nu lucrează pentru oameni, la fel ca și voi. Opriți-vă cât nu e târziu, ridicați salariile medicilor, creați condiții bune pentru pacienți, altfel poporul nu vă va ierta dispariția școlilor, a spitalelor, a satelor și veți rămâne pentru totdeauna nu făuritori, nu reformatori mari, ci distrugători ai propriei țări”, a concluzionat Irina Lozovan.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă