PSRM

12 decembrie 2018

Ion Ceban, șeful fracțiunii PSRM în CMC – laureat al premiilor TRIBUNA – 2018!

Ion Ceban, șeful fracțiunii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) în Consiliul Municipal Chișinău, candidat la alegerile locale din municipiul Chișinău în acest an, este laureat al Premiilor TRIBUNA-2018. El s-a învrednicit de Premiul „Politicianul cu cea mai profesionistă ofertă electorală în anul 2018”.

„Vă mulțumesc mult pentru această apreciere. Prin oferta propusă în alegerile din Chișinău, din primăvara acestui an, ne-am dorit, în primul rând, să oferim soluții pentru majoritatea problemelor cu care se confruntă locuitorii municipiului și, considerăm că, lucrul acesta ne-a reușit. Multe dintre inițiativele noastre, propuse în campania electorală, au fost implementate între timp, iar pentru celelalte continuăm să muncim”, a declarat politicianul.

Ion Ceban a primit tradiţionala statuetă în formă de tribună, confecţionată la comanda specială a portalului nostru; noua carte a lui Igor Volniţchi „Şoaptele Planetei M”; cărţile scriitorilor azeri: „Berbecul alb, berbecul negru” de Anar şi „Capul” de Elcin (puse la dispoziţie de Congresul Azerilor din RM), dar și cartea „Homo Aggressivus: De ce nu se opresc războaiele și violența” de Dorian Furtună.

De asemenea, de la partenerul nostru, a primit vinul „Granovia”. „Încă din timpurile romane, dar acum mai bine ca niciodată, Moldova produce vinurile excepționale, din cele mai bune soiuri locale de struguri și din varietățile franceze. Granovia Wines are ca obiectiv să aducă iubitorilor de vin de pe mapamond, vinurile Moldovei de clasă mondială”, menționează partenerul nostru.

Și de la partenerul „Mileştii Mici” – vinul „Codru”. „Produs prin cupajarea vinurilor Cabernet-Sauvignon-75% și Merlot-25%. Vinul posedă o culoare rubinie, cu nuanțe cărămizii. Gustul plin, catifelat și foarte bogat se combină cu gulașurile consistente, cu carne de căprioară și rulade coapte din carne și cașcaval. În doze mici, vinul se servește pentru stimularea circulației sangvine și pentru ridicarea tonusului”, menționează partenerul.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă