Igor Dodon a participat la ședința staff-ului electoral din Taraclia

Președintele PSRM, Igor Dodon, împreună cu deputatul PSRM Vladimir Odnostalco și candidata Partidului Socialiștilor la funcția de primar, Ecaterina Iacobceac, au participat la ședința staff-ului electoral din Taraclia.

Participanții la ședință au făcut bilanțul primului tur al alegerilor și au trasat planurile pentru următoarele două săptămâni, subliniind că urmează etapa decisivă, iar socialiștii sunt pregătiți pentru aceasta.

„Mulțumim fiecărui locuitor al Taracliei pentru încrederea și susținerea acordate candidatei noastre. Pe 31 mai, îndemnăm toți cetățenii să vină la vot și să voteze pentru Ecaterina Iacobceac. Ea este un profesionist cu experiență, care va putea continua toate lucrurile bune realizate în Taraclia în ultimii ani și va munci în interesul orașului și al locuitorilor săi”, a declarat Igor Dodon.