PSRM

23 februarie 2021

Igor Dodon: Decizia Curții Constituționale nu dă cuiva satisfacție politică, dar vine să oprească derapajul constituțional al președintelui țării

Decizia Curții Constituționale era una absolut previzibilă, dar în același timp una alarmantă, fiindcă este dovada că Republica Moldova este acum condusă de un președinte care la două luni de mandat are deja două încălcări grave ale Constituției, ceea ce reprezintă situație condamnabilă și fără precedent în istoria țării. Cu această reacție a venit președintele PSRM, Igor Dodon.

Liderul socialiștilor susține că nu are ”nici un fel de satisfacție politică după decizia CC, deoarece nici el și nici colegii din PSRM nu au câștigat nimic din această hotărâre.

”Ea nu dă cuiva satisfacție politică, dar vine să oprească derapajul constituțional al președintelui, după ce aceasta a demonstrat din nou că operează cu duble standarde și că noțiunea de stat de drept este valabilă pentru fiecare cetățean, în afară de presedintele țării, care se poziționează pe sine deasupra tuturor legilor și, cel mai grav, deasupra Constituției țării”, notează liderul PSRM în reacția sa.

Igor Dodon remarcă că într-un stat de drept, un astfel de președinte nu ar mai fi în funcție, acesta ar demisiona singur sau ar fi demis.

”Personal cred însă că Maia Sandu mai trebuie să rămână în funcție, mai este nevoie de puțin timp ca toată lumea să se convingă de lipsa ei de responsabilitate și de incapacitatea ei de a face ceva bun pentru țară. După falimentul ei ca prim-ministru, urmează ca toată lumea să se convingă de falimentul ei ca șef de stat”, constată cel de-al cincilea președinte al țării.

Potrivit lui Igor Dodon, mai devreme sau mai târziu, Maia Sandu împreună cu complicii săi din PAS vor răspunde în fața legii pentru uzurparea puterii de stat, ”act care deja nu se mai află la faza de tentativă, dar este în plină desfășurare”.

”Ceea ce ne preocupă însă acum cel mai mult este faptul că țara nu este guvernată, faptul că ne adâncim într-o criză constituțională, socială, economică și politică ce va avea curând efecte devastatoare pentru fiecare cetățean. În locul ordinii și a responsabilității care asigurau rezistența țării în 2020, în fața pandemiei, secetei și a provocărilor economice, astăzi, sub conducerea neinspirată a Maiei Sandu, Moldova și toți cetățenii alunecă în haos. Pe această cale îi reamintesc președintelui că trăiește într-o republică parlamentară, în care nu are primul rol decizional și nu își poate permite să anuleze rolul Parlamentului în stat”, notează Dodon în postarea sa pe Facebook.
PSRM îi cere Maiei Sandu să emită imediat decretul de învestire a unui candidat legal la funcția de prim-ministru și menționează în mod special candidatura doamnei Mariana Durleșteanu, care a fost înaintată cu respectarea tuturor procedurilor, de o majoritate parlamentară legal constituită.

”Fiecare zi în care președintele întârzie această numire reprezintă o adâncire a crizei, o intensificare a haosului și consecințe tot mai grave pentru cetățeni, pentru care dânsa urmează să poarte responsabilitate”, susține Dodon.

Liderul socialiștilor anunță că în cazul în care acest decret nu va fi emis și țara va rămâne în continuare neguvernată, PSRM va veni cu noi măsuri și acțiuni care să pună punct acestei crize, inclusiv acțiuni ample de protest, dar și demersuri pentru responsabilizarea legală și politică a celor care au creat acest haos în țară.

”Consider că haosul pe care l-a creat Maia Sandu și PAS poate fi stopat imediat printr-o bună conlucrare a partidelor din Parlament, prin dialog și prin identificarea celor mai bune soluții pentru ca țara să fie guvernată și cetățenii să nu aibă de suferit pe termen lung din cauza iresponsabilității președintelui”, a declarat Dodon.
Liderul PSRM amintește că socialiștii au propus încă din luna noiembrie partidelor sa se așeze la masa dialogului și sa găsească soluții pentru ca țara sa fie guvernata stabil și eficient.

”S-au pierdut 4 luni cu lupte de orgoliu, jocuri politice și încercări de încălcare a Constituției, toate generate de cei care au promis marea schimbare, Maia Sandu și PAS. Astăzi vedem cu toții că schimbarea promisă înseamnă doar haos și populism”, susține președintele PSRM.

Igor Dodon a reiterat că în calitate de cel mai reprezentativ partid din Parlament, PSRM este gata in continuare să facă tot ce este necesar pentru ieșirea rapidă din această criză și pentru protejarea Constituției și a siguranței sociale și economice a cetățenilor.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă