PSRM

17 iunie 2022

Guvernul spune NU inițiativei PSRM cu privire la acordarea unui autor financiar lunar pentru procurarea pâinii pensionarilor cu venituri mici

Guvernul Gavrilița a respins inițiativa deputaților PSRM care prevede alocarea unei indemnizații lunare de 100 de lei pentru unele categorii de cetățeni socialmente vulnerabili. În avizul negativ, ce urmează să fie votat săptămâna viitoare, Guvernul susține că propunerea privind compensarea majorării prețurilor la pâine are impact asupra bugetului de stat și necesită identificarea mijloacelor financiare suplimentare, motiv pentru care proiectul nu poate fi susținut.

Ministerul Muncii menționează în avizul pregătit că guvernul deja a indexat la 1 aprilie pensiile, a alocat compensații pentru căldură. Suplimentar, Guvernul urmează să identifice resurse pentru finanțarea deplină a cheltuielilor ca urmare a majorării tarifelor și sumelor compensațiilor la resursele energetice, în sumă de circa 900 de milioane de lei.

Proiectul socialiștilor are drept scop susținerea financiară a pensionarilor și beneficiarilor de alocații sociale de stat ale căror cuantum lunar nu depășește 3000 lei, în contextul majorării prețurilor la pâine. Autorii remarcă că statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice persoană să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea și bunăstarea.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă