PSRM

05 mai 2017

Fracțiunea PSRM și-a atins scopul referitor la examinarea în Parlament a proiectului de lege privind sistemul mixt de vot

La insistența fracțiunii PSRM proiectul de lege privind sistemul mixt de vot a fost inclus pe ordinea de zi a Parlamentului, la data de 5 mai, și adoptat în prima lectură cu 74 de voturi.

A fost rezultatul consultărilor fracțiunii cu Președintele Parlamentului Andrian Candu, după ce majoritatea parlamentară a votat pentru includerea pe ordinea de zi a proiectului de lege privind introducerea sistemului uninominal de vot.

Socialiștii și-au exprimat indignarea față de decizia majorității și au solicitat de la Candu excluderea proiectului cu privire la trecerea sistemului uninominal de vot de pe ordinea de zi.

”Când se propun astfel de proiecte importante, inițial ele trebuie dezbătute la Biroul Permanent și în Comisiile de profil. Miercuri, ședința Biroului Permanent a fost o bună ocazie de a prezenta acest proiect. Ieri, am votat  ordinea de zi pentru această săptămână – am avut o a doua ocazie de a include proiectul de lege” a declarat deputatul socialiștilor Vlad Batrîncea.

Deputatul Vasile Bolea a adăugat că în conformitate cu dispozițiile articolului 56 din Regulamentul Parlamentului, proiectul de lege nu poate fi reprezentat la ședința Parlamentului, fără avizul Comisiei de profil.

Cu toate acestea, Andrian Candu a refuzat să facă acest lucru. Ca răspuns, fracțiunea PSRM a solicitat includerea proiectului său privind trecerea la sistemul mixt de vot pe ordinea de zi. După dezbaterea acestui proiect cu Președintele Parlamentului în cadrul fracțiunii socialiștilor, proiectul de lege al PSRM a fost inclus pe ordinea de zi.

Inițial, cu 52 de voturi ale deputaților a fost adoptat în prima lectură proiectul de lege privind introducerea sistemului uninominal de vot.

Cu un număr de 74 de voturi a fost adoptat în prima lectură proiectul de lege al socialiștilor privind trecerea la un sistem mixt de vot.

Din moment ce au fost adoptate două proiecte de lege, s-a decis să se desfășoare, în acest sens ședința Comisiei juridice, care a ajuns la concluzia că este necesar să comaseze aceste două proiecte și pentru a doua lectură să vină cu un document de compromis unic privind sistemul mixt de vot bazat pe proiectul PSRM. Parlamentul a votat în favoarea propunerii Comisiei, cu 74 de voturi „pentru“.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă