PSRM

23 iunie 2016

Fracţiunea parlamentară a PSRM a înregistrat o moţiune simplă asupra activității Ministrului muncii, protecției sociale și familiei, Stela Grigoraș

Astăzi, fracţiunea PSRM în Parlamentul RM, a înregistrat o moţiune simplă asupra activităţii Ministrului muncii, protecției sociale și familiei, Stela Grigoraș. Socialiştii susţin că de la numirea în funcţie, Grigoraş nu a întreprins nici o acțiune pentru a îmbunătăţi domeniul pe care îl conduce.

Socialiştii au declarat că situatia în domeniul protectiei sociale, cel al muncii și al familiei nu s-a schimbat. Dimpotrivă, tot mai mulţi cetățeni migrează peste hotarele țării lăsînd fără supraveghere copiii și în voia sorții bătrînii, dar și persoanele cu dizabilități.

„Nu au fost întreprinse acțiuni pentru a preveni rata șomajului în rîndul tinerilor și nici nu a fost elaborat un sistem ce ar oferi pensii echitabile persoanelor care au contribuit toată viața la fondul de pensii și au avut un aport pentru societate. Femeile neasigurate care au copii beneficiaza de îndemnizația mizeră de 440 lei pînă la împlinirea vîrstei de 1,5 ani a copilului, în timp ce minimul de existență ajunge la 1700lei. Totodată, mamele respective nu se pot angaja în cîmpul muncii deoarece la nivel de comunitate nu sînt create servicii de plasament sau creșe unde ar fi acceptați copiii de la vîrsta de 1,5 ani.” a declarat, Vladimir Odnostalco, deputat PSRM.

20160623-029Totodată, fracţiunea parlamentară a PSRM susţine că Ministru Stela Grigoraș nu a întreprins nici o acțiune pentru a îmbunătăţi calitatea vieții cetățenilor.

“Pînă la această dată dna Stela Grigoraș s-a preocupat de promovarae intereselor ONG-ului pe care l-a creat, dar nu de soarta pensionarilor, invalizilor, copiilor și a tinerilor. Situația creată nu poate continua la nesfîrșit. Populația acestei țări are nevoie de susținere și protecție din partea Ministerului muncii, protecției sociale și al familiei, cetățenii noștri nu pot fi hrăniți la nesfîrșit cu promisiuni și declarații frumoase, ei merită o calitatea a vieții mai bună, servicii care să satisfacă necesitățile fiecărui membru al comunității și al societății indiferent de vîrstă și statut social.” a conchis Odnostalco.

Amintim că anterior, socialiștii au declarat că vor înainta în fiecare săptămână cîte o moţiune  simpă asupra activităţii fiecărui ministru. La solicitarea PSRM, cu raportul în Parlament au fost prezenţi ministrul Educației, Corina Fusu și Ministrul Apărării, Anatol Șalaru. Astăzi, pe ordinea de zi a legislativului se află moţiunea de cenzură împotriva ministrului Finanțelor, Octavian Armașu, iar săptămâna viitoare – Ministrul Transporturilor, Iurie Chirinciuc.

Găsiţi ataşat textul moţiunii.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă