Deputatul PSRM Dorin Pavaloi a solicitat, în ședința plenară a Parlamentului, audierea secretarului general al Guvernului, Alexei Buzu, în legătură cu reforma teritorială anunțată de Guvern.
Deputatul a menționat că această reformă a fost prezentată fără o consultare prealabilă cu autoritățile locale și populația și a cerut clarificări privind modul în care aceasta urmează să fie elaborată și implementată.
„Solicităm prezența domnului Buzu în plenul Parlamentului pentru a fi audiat și pentru a primi răspunsuri la mai multe întrebări: dacă se conștientizează că prin această reformă se încalcă articolul 110 din Constituție, care prevede clar că în Republica Moldova avem sate, orașe, comune și raioane – subliniez, raioane”, a declarat Dorin Pavaloi.
Deputatul PSRM a solicitat, de asemenea, informații despre etapa actuală de elaborare și implementare a reformei, competențele și responsabilitățile noilor unități administrativ-teritoriale, precum și impactul acesteia asupra angajaților, patrimoniului și bugetelor.
Solicitarea deputatului PSRM nu a fost susținută de majoritatea parlamentară PAS.