PSRM

14 august 2019

Dinari Cojocaru: Terenurile municipale trebuie să fie accesibile tuturor

La Chișinău, în sectorul Buiucani, pe strada Coca, 7, un agent economic a început cu încălcări construcția unei clădiri multietajate, precum și a instalat ilegal un gard pe un teren municipal, folosind porțiunea de teren în avantajul său.

Liderul fracțiunii Partidului Socialiștilor din consiliul municipal, Dinari Cojocaru a menționat că clădirea a fost construită cu încălcări, deoarece în această zonă, unde este sector privat, nu se permite construcția unei clădiri cu mai multe etaje.

“În acest sens a fost intentat un proces de judecată. Agentul economic s-a adresat cu o scrisoare către primărie, care la rîndul să nu a oferit un răspuns. Astfel, primăria a permis executarea lucrărilor de construcție a obiectului. Clădirea a fost construită cu încălcări”, a spus Cojocaru.

Potrivit acestuia, pe lîngă încălcările în construcții, agentul economic a îngrădit șantierul, instalînd ilegal un gard pe terenul municipal, fără să plătească bani, pentru utilizarea acestui teren.

“Demolăm gardul, transferăm tot ceea ce este pe terenul municipal pe teritoriul unde se desfășoară construcția. Pe terenul său, agentul economic poate construi și gard și tot ce dorește. Terenurile municipale trebuie păstrate curate și accesibile tuturor. Vom planta copaci și flori, astfel ca copiii să poată să se relaxeze aici”, a menționat liderul fracțiunii PSRM.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă