PSRM

07 aprilie 2022

Deputații BCS: Guvernarea adoptă proiecte de legi care dezbină societatea și impun cenzura

Astăzi, în semn de protest față de proiectul de lege elaborat de PAS, privind asigurarea spațiului informațional, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au blocat tribuna centrală a Parlamentului după care au părăsit sala de ședințe și au susținut un briefing.

Vladimir Voronin, deputat PCRM a menționat că promisiunile guvernării despre viața bună s-au redus la interzicerea libertății de exprimare, a libertății presei, mai mult, se dorește și interzicerea unor simboluri onorate de majoritatea populației. Potrivit lui, există două motive din care PAS dorește aprobarea unor asemenea proiecte – or este o mulțumire pentru multiplele creditele acordate guvernării din exterior, or guvernarea nu mai știe cum să camufleze eșecurile pe care le comite.

”Vom lupta în continuare, vom merge în teritoriu și vom discuta cu oamenii, ne vom adresa la Curtea Constituțională etc.”, a remarcat Vladimir Voronin.

Vlad Batrîncea, secretar executiv al PSRM, vicepreședintele Parlamentului a ținut să menționeze că actuala conducere în loc să lanseze proiecte care consolidează oamenii, care sprijină medicii, agricultorii, pedagogii – vin cu proiecte care ne dezbină.

Potrivit lui Vlad Batrîncea, proiectul prevede că dacă cineva va publica sau va declara ceea ce consideră adevărat, el se va alege nu doar cu o amendă de peste 20000 de lei, dar și poate deveni subiect al urmării penale. De asemenea, PAS nu a dat un răspuns clar la întrebarea cine va decide care este adevărul în ultima instanță. În opinia lui Vlad Batrîncea, în Moldova va fi instituită poliția politică.

Referindu-se la inițiativa PAS de a interzice unele simboluri, inclusiv panglica Sf. Gheorghe, Vlad Batrîncea a menționat că cei care vin cu asemenea inițiative trebuie să cunoască baza normativă deja existentă în Moldova, inclusiv legile fizicii care prevăd printre altele că pentru fiecare acțiune din natură există o reacție egală și opusă. Altfel spus, dacă le interzici oamenilor să scrie și să gândească – ei vor scrie și vor gândi, și dacă vom interzice purtarea panglicii Sf. Gheorghe, tot mai multă lume o va purta. ”Suntem încrezuți că pe 9 Mai majoritatea cetățenilor vor veni ca și în anii precedenți să participe la evenimentele care se desfășoară tradițional”, a concluzionat Vlad Batrîncea.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă