PSRM

21 septembrie 2017

Consilierii PSRM au solicitat intentarea dosarului penal împotriva lui Mihai Moldovanu

Consilierii municipali ai fracțiunii Partidului Socialiștilor (PSRM) cer ca organele de aplicare a legii să intenteze dosar penal împotriva șefului Direcției sănătății, Mihai Moldovanu, pentru realizarea mahinațiilor, precum și distrugerea sistemului de sănătate.

Consilierul PSRM, Dinarii Cojocaru a declarat joi, 21 septembrie, la conferința de presă că „în cadrul auditului, Curtea de Conturi a constatat multiple încălcări în cadrul Direcției sănătății a CMC, care au prejudiciat bugetul municipal”.

Consilierul a menționat că șeful Direcției sănătății, Mihai Moldovanu a fost numit ilegal de către primar în funcția sa. Aceste numiri se efectuează prin concurs. La 17 martie, Consiliul municipal a decis să-l demită din funcție pe Moldovanu, dar pentru că doamna Alexandra Moțpan nu a semnat documentele, șeful departamentului a rămas în funcție.

TPA_2737„Avem informații că există scheme conform cărora medicii sunt obligați să plătească anumite sume, care apoi sunt transmise și împărțite cu Moldovanu. În special, directorii instituțiilor medicale trebuiau să organizeze câte 65-70 de persoane care plateau câte 200-250 de euro pentru participarea la călătorii în străinătate, iar banii au fost redistribuiți mai târziu „, a spus socialistul, menționând că informațiile au fost furnizate direct de medicii care au refuzat să raporteze în mod public despre aceste încălcări, din cauza fricii de a fi concediați.

El a mai spus că, în ultimii ani, Mihai Moldovanu a concediat ilegal directorii instituțiilor medicale municipale, care în consecință se repuneau în funcție în baza hotărârilor judecătorești, ceea ce a dus la deteriorarea bugetului municipiului.

Dinarii Cojocaru a prezentat exemple cu motive reale pentru care șefii instituțiilor medicale au fost concediați. În special, pe parcursul a 14 luni pentru reparația casei municipale de odihnă a lucrătorilor medicali de la Vadul lui Vodă, lunar se petreceau achiziții de câte un milion de lei – un total de 14 milioane de lei. Apoi au deposedat municipalitatea cu încă două milioane și au încercat să deposedeze cu 1,7 milioane pentru munca deja făcută. Conducerea primăriei intenționa să dea această casă de odihnă în folosința unui agent economic cu privatizarea ulterioară. Dar medicul șef al unui spital nu a vrut să semneze documentele sub așa infracțiune – și el a fost concediat.

Socialistul a remarcat că Moldovanu deține două instituții medicale, iar pentru crearea afacerii sale a primit, de asemenea, terenuri.

Cojocaru a solicitat ca procuratura și Centrul Național Anticorupție să efectueze verificări, să-i identifice pe cei care se fac vinovați de prejudicierea bugetului municipal și să-i tragă la răspundere.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă