PSRM

08 februarie 2021

Comunicat PSRM ca reacție la informația despre verificările ex-președintelui Igor Dodon, inițiate de ANI

ANI vrea să se convingă repetat, la fel cum a făcut-o în 2017, că nu există incompatibilitate în deținerea funcției neremunerate de președinte al Asociației Obștești Federația de Șah a Moldovei.

Deși există o hotărâre anterioară a Agenției Naționale de Integritate în care se constată lipsa incompatibilității deținerii funcției de președinte al Federației de Șah a Moldovei, una neremunerată în cadrul unei Asociații Obștești, săptămâna trecută ANI a început o verificare repetată pe acest caz.

Imediat după obținerea mandatului de șef al statului, în 2017 instituția prezidențială a solicitat ANI, printr-o adresare oficială, cu privire la existența sau inexistența stării de incompatibilitate între instituția de șef al statului și cea de președinte al FȘM.

În rezultat, ANI a comunicat faptul că, în condițiile în care funcția de președinte al Federației de Șah nu este una remunerată în cadrul acestei Asociații Obștești, nu există incompatibilitate.

ANI poate ușor găsi acest act de constatare în arhiva instituției. Apropo, este și în arhiva Președinției, atât adresarea Aparatului Președinției, cât și răspunsul ANI.

Vom prezenta și în cazul dat toate informațiile solicitate de inspectorii de integritate, subliniind că nu s-a schimbat nimic comparativ cu situația când a fost emisă prima constatare a ANI.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă