PSRM

28 martie 2018

Ion Ceban a vorbit despre lupta socialiștilor cu corupția

Șeful fracțiunii Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău și candidatul  la funcția de primar general al Chișinăului, Ion Ceban, a prezentat la conferința de presă, din 28 Martie, cel de-al doilea raport din seria de rapoarte privind activitățile fracțiunii PSRM: „Lupta socialiștilor cu corupția la nivel de municipalitate”.

Ion Ceban, a remarcat că, socialiştii, tot timpul au atenţionat opinia publică, că în spatele declaraţiilor pro-europene şi de unire ale conducerii Primăriei capitalei, de fapt, se ascundeau scheme de corupţie, proporţiile cărora sunt inimaginabile pentru mintea unui simplu cetăţean.

”Castelele fastuoase ale lui Gamreţchi, Didencu, ale multor alte aşa-numite „slugi ale poporului”, averile fabuloase tocate de factori de decizie din cadrul Primăriei pentru viaţa de lux, afişată de multe ori şi în public, aveau şi au o singură sursă – corupţia. Multe din faptele de corupţie deconspirate de noi s-au confirmat deja oficial, altele – încă urmează să se confirme. Dar oricum, noi am făcut demersurile de rigoare către organele competente ale statului”, a spus Ion Ceban.

El a citat date privind numărul de scheme de corupție publicate și aduse în atenția Procuraturii Generale din capitală – 2.000! Milioane de dolari de credit.

”De exemplu – reabilitarea drumurilor din banii veniți din împrumuturi. Astfel, un kilometru de carosabil pe bd. Ştefan cel Mare, (care, pe alocuri, ia forma foilor de ardezie, acelaşi lucru fiind observat şi pe străzile Al. Russo, Negruzzi, Alecsandri etc.), este apreciat de două ori mai scump decît un kilometru de drum nou undeva prin Germania! Toate aceste lucrări au fost efectuate de o firmă românească, care a fost fugărită din România pentru fraude, iar la noi a fost primită cu braţele deschise” a anunțat șeful fracțiunii PSRM.

Ion Ceban a menționat că fracțiunea socialiștilor a fost prima care am tras un semnal de alarmă cînd Chirtoacă, Gamreţchi, Grozavu, alţi funcționari, au venit cu proiectul parcărilor ilegale în Chişinău.

”Pentru aceste parcări, noi, cetăţenii, urma să plătim cîte 15 lei ora, iar Chirtoacă şi Gamreţchi – să primească pînă la sfîrşitul vieţii cîte 13% fiecare din banii achitaţi de noi. Un fel de impozit pentru viaţa de lux a corupţilor din Primărie, achitat de noi pe viaţă!” a remarcat Ion Ceban.

Potrivit lui, volumul total al prejudiciului în urma acestui proiect risca să depăşească suma de 1 miliard de euro! Astfel, în timp ce liberalii făceau zarvă, cerînd întoarcerea miliardului furat din sistemul bancar de colegii lor de guvernare, pe de altă parte provocau şi singuri un furt de un miliard!

În atenția fracțiunii PSRM, la fel, s-au aflat construcțiile neautorizate și încălcările tuturor normelor. Ion Ceban a reamintit că, ori unde se înălţau diverse construcţii dubioase, unde terenul a fost confiscat ilegal, socialiștii au luptat împotriva încălcărilor împreună cu locuitorii capitalei și au atras atenția organelor de drept.

”Un alt domeniu vizat de lupta noastră cu corupţia a fost procesul decizional din cadrul Consiliului Municipal Chişinău. Noi am fost acei care am insistat permanent ca toate şedinţele comisiilor şi ale Consiliului Municipal să fie difuzate în regim online, iar aşa-numitele votări la pachet să fie excluse. Toate acestea au fost făcute cu un singur scop – să asigurăm mai multă transparenţă în actul decizional la nivel local, să excludem orice posibilitate de abuz şi să anihilăm orice act de corupţie.” a menționat Ion Ceban.

El a reamintit, că anterior, pămîntul municipal era furat cu hectarele, în şedinţe desfăşurate cu uşile închise. Un exemplu care spune totul, la 19 mai, 2015 au fost adoptate 800 de decizii care au vizat sute de hectare de pămînt din capitală! Majoritatea din aceste decizii s-au soldat cu construcţii ilegale şi scandaloase în tot Chişinăul. Cărora, socialiştii, au trebuit să se opună.

Candidatul  la funcția de primar general al Chișinăului a vorbit și despre eforturile depuse de socialiști, pentru introducerea unui sistem de achitare online pentru transportul public al capitalei, implementarea proiectului de achiziții publice de către întreprinderile municipale, precum și proiectul unui sistem electronic unic de gestionare a documentelor și al principiului „ghișeul unic”.

Pe final, Ion Ceban a remarcat că, ”corupţia este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă municipalitatea, este cancerul ce sufocă Primăria, este frîna ce stopează orice tentativă de schimbare spre bine a vieţii noastre, a locuitorilor capitalei. De aceea, în continuare, combaterea corupţiei va rămîne o prioritate pentru noi”.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă