PSRM

25 iunie 2021

Igor Dodon susține că reforma constituțională este inevitabilă

Președintele PSRM, Igor Dodon, nu renunță la ideea unei reforme constituționale. Liderul socialiștilor a declarat, vineri la emisiune, că această reformă trebuie să vizeze relația dintre Președinte, Guvern și Parlament astfel ca să fie evitate blocajele politice, să interzică conducătorilor statului să dețină mai multe cetățenii, să combată traseismul politic și să prevadă reducerea numărului de deputați, dar și să stipuleze clar competențele Curții Constituționale, care în ultimul timp a devenit un instrument în mâinile unor politicieni.

”Sunt cel puțin trei-patru elemente conceptuale care trebuie modificate. Primul- cetățenia străină, a doua cetățenie pentru conducătorii statului. Consider că acest lucru trebuie interzis. Un conducător de vârf al statului nu poate avea cetățenia altui stat.

Doi – trebuie să vedem foarte clar care sunt competențele și principiile formării Curții Constituționale. Nu este corect ceea ce se întâmplă în ultimii 10 ani în Moldova, dar mai activ în ultimii 8-9 ani când vorbim de Curtea Constituțională, care s-a transformat în instrument politic. Există Parlament ales de oameni în mod direct, aprobă legi, Curtea Constituțională caută să-i facă pe plac unui actor politic și anulează legi. Lucrul acesta trebuie revăzut în Constituție.

Trei – trebuie revenit la subiectul statutului deputatului. Pledez în continuare că trebuie micșorat numărul deputaților și trebuie de interzis deputaților să treacă dintr-o fracțiune în alta. Au intrat în Parlament pe listele unui partid, să rămână în această fracțiune. Dacă nu, să iasă din Parlament.

Patru – trebuie de clarificat cu acest conflict de interese în Parlament-Președinție-Guvern. Toate crizele politice majore în istoria modernă a țării au fost generate de conflictul dintre președintele țării și Parlament. Toate conflictele au fost generate de neclaritatea în Constituție între competențele președintelui și Parlamentului și Guvernului. Lucrul acesta trebuie soluționat, ori suntem stat prezidențial și dăm competențe mai mult președintelui, ori suntem stat parlamentar”, a spus liderul PSRM.

Dodon mai susține că în Constituția Republicii Moldova mai trebuie indicat expres că partidele care pledează pentru lichidarea statului urmează să fie interzise.
La 23 aprilie, la propunerea deputaților PSRM, Parlamentul a constitut Comisia specială pentru elaborarea proiectelor de legi privind reforma constituțională.

PSRM

Adera la partid!

Semnalează o problemă