PSRM

16 mai 2022

Fracțiunea PSRM din CMC cere luarea unor măsuri urgente de prevenire a tragediilor în spațiile verzi

Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova din Consiliul Municipal Chișinău exprimă condoleanțe familiei fetiței care a decedat din cauza tragediei în Parcul „Alunelul”.

„Noi am luat în considerare demiterea conducerii întreprinderii „Spații verzi”, însă pentru soluționarea sistemică a problemei, cerem Primăriei municipiului Chișinău și administrației întreprinderii municipale „Spații verzi” să ia măsuri urgente pentru a preveni repetarea tragediei”, a scris Alexandr Odințov, președintele fracțiunii PSRM din CMC, pe pagina sa de pe o rețea de socializare.

Potrivit președintelui fracțiunii PSRM, „este necesară efectuarea unui studiu al spațiilor verzi privind pericolul de incidente și amenințările de prăbușire” în parcurile și scuarurile din capitală, în apropierea instituțiilor medicale și a celor educaționale, de-a lungul trotuarelor și drumurilor.

În toate cazurile în care se vor depista pericole de accidentare sau de prăbușire, vor fi necesare tăieri sanitare până se va ajunge la o stare sigură.

Alexandr Odințov a mai menționat că fracțiunea PSRM din CMC solicită Agenției de Mediu să prezinte public informațiile despre demersurile „Spațiilor verzi” privind tăierile de arbori și răspunsurile Agenției de Mediu; de asemenea, să elaboreze propuneri referitoare la modificarea regulamentului cu privire la spațiile verzi și, în caz de necesitate – a legii cu privire la spațiile verzi.

„Considerăm că situația birocratică ce s-a creat în raport cu imposibilitatea tăierii operative a unui arbore avariat este absurdă și cerem instituțiilor publice și celor municipale, precum și deputaților din Parlamentul Republicii Moldova să modifice de urgență legislația.

„Viața oamenilor are prioritate!!!”, a subliniat președintele fracțiunii PSRM.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă