PSRM

27 iunie 2019

Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu Dmitri Medvedev

Astăzi, 27 iunie, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, președintele Partidului Socialiștilor din RM, Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu Șeful Guvernului Federației Ruse, președintele partidului „Edinaia Rossia“, Dmitri Medvedev.

În cadrul întrevederii s-a discutat despre subiecte precum restabilirea și extinderea cooperării bilaterale între țările noastre după formarea majorității parlamentare și investirea noului Guvern.

Dmitri Medvedev a salutat-o pe doamna Zinaida Greceanîi în calitate de Președinte al Parlamentului Republicii Moldova și i-a urat succes.

Prim-ministrul Rusiei și-a exprimat speranța că noua configurație din parlament și noul Guvern al Republicii Moldova va ajuta țara „să depășească procesele complicate, în care statul s-a aflat în ultimii ani”.

Referindu-se la cooperarea bilaterală, Dmitri Medvedev a remarcat că acum este necesar să se depună eforturi maxime pentru intensificarea cooperării, atît la nivel de parlament, cît și la nivel de Guvern.

“Mă bucur că avem un nou sistem de relații cu Guvernul, au fost numiți șefii comisiei interguvernamentale și din partea dumneavoastră este o persoană nouă. Sper că acest lucru va simplifica activitatea și vă va permite să soluționați sarcinile acumulate la nivelul ramurii executive”, a spus Dmitri Medvedev.

În ceea ce privește cooperarea interparlamentară, premierul Rusiei și-a exprimat încrederea că noul parlament, sub conducerea doamnei Zinaida Greceanîi, va începe să creeze un dialog constructiv interparlamentar.

La rîndul său, Zinaida Greceanîi, a mulțumit domnului Dmitri Medvedev pentru recepție. Aceasta a menționat că împreună cu ea, la întrevedere participă și reprezentanții tuturor partidelor politice constituiente ale majorității parlamentare.

„Suntem extrem de diferite, dar am reușit să găsim un consens pentru a depăși obstacolele care au existat în relațiile Republicii Moldova atît cu Vestul, cît și cu Estul”, a declarat Zinaida Greceanîi.

Spicherul Parlamentului RM, a exprimat speranța că comisia interguvernamentală moldo-rusă își va începe activitatea. “Chiar ne dorim acest lucru pentru noi înșine, deoarece noi suntem cei care avem probleme și în primul rînd sunt interesele noastre. Este important să se activeze la nivel de department și să existe înțelegere. Din partea parlamentului, noi vom face tot posibilul”, a spus Zinaida Greceanîi.

Din partea FR, la întrevedere au participat vicepremierul Guvernului Federației Ruse, Dmitri Kozak, Ministrul Agriculturii, copreședinte al Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborare economică, Dmitri Patrușev, secretarul de stat – ministrul adjunct al Afacerilor Externe al Federației Ruse, Grigori Karasin. Din componența delegației moldovenești fac parte ambasadorul RM în FR, Andrei Neguța, vicepreședinții Parlamentului Ion Ceban și Alexandr Slusari, secretarul Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, deputatul Oazu Nantoi și secretarul general al parlamentului, Adrian Albu.

 

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă