PSRM

23 august 2019

Președintele Parlamentului a primit Medalia jubiliară a Republicii Belarus

Președintele Parlamentului , Zinaida Greceanîi a primit Medalia jubiliară ”75 de ani de la eliberarea Republicii Belarus de sub ocupația fascistă”. Distincția a fost înmînată, în cadrul întrevederii de astăzi, cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Belarus în Republica Moldova, Serghei Ciciuc și un grup de oficiali, aflați în vizită în țara noastră.

Medalia jubiliară a fost conferită și vicepreședintelui Parlamentului Ion Ceban, deputaților  fracțiunii parlamentare PSRM Vlad Batrîncea, Grigore Novac, Vasile Bolea.

Zinaida Greceanîi a mulțumit oaspeților pentru distincție și participare la evenimentele dedicate aniversării a 75-a de la eliberarea Moldovei de sub ocupația fascistă, care au loc în aceste zile, pe întreg teritoriul republicii.

De asemenea, părțile au discutat despre intensificarea relațiilor bilaterale interparlamentare, și în special, a grupurilor de prietenie dintre cele două Legislative.

La discuții au participat vicepreședintele Parlamentului Ion Ceban, deputatul  fracțiunii PSRM Vlad Batrîncea, și Secretarul general al Legislativului, Adrian Albu.


 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă