PSRM

20 septembrie 2019

Zinaida Greceanîi: Doresc ca fraza „Fabricat în Moldova” să fie rostită cu mîndrie

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi a salutat participanții la cel de-al doilea Forum Economic Moldo-Rus care se desfășoară la Chișinău, venind cu un discurs în cadrul ședinței plenare „Noile realități politice. Noile posibilități de cooperare economică”.

Zinaida Greceanîi a menționat că pentru Republica Moldova acest forum marchează o nouă etapă în dezvoltarea atît a relațiilor moldo-ruse, cît și a dezvoltării economice a Moldovei.

„Îmi amintesc de primul Forum Moldo-Rus, care a avut loc anul trecut la Chișinău. Atunci, oamenii de afaceri din Rusia au spus: suntem pregătiți să investim cel puțin un miliard de dolari anual în economia Moldovei, dar asigurați-ne stabilitate politică. Și asta a fost foarte important.

În prezent, noua majoritate parlamentară, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon și Guvernul, s-au angajat în asigurarea acestei stabilități politice”.

Referindu-se la specificul relației dintre business și clasa politică, Zinaida Greceanîi a menționat: Abordarea trebuie să fie unică: businessul și poporul au creat acele căi care trebuie urmate de clasa politică. Guvernarea nu trebuie să revină la practicile anterioare.

În concluzie, președintele Parlamentului a urat tuturor participanților la forum, oferte bune și proiecte de succes, care ar fi în interesul atît a oamenilor de afaceri din Republica Moldoca, cît și din Federația Rusă.

Zinaida Greceanii a adăugat că, ca cetățean al Republicii Moldova, dorește ca investițiile în țara noastră să fie profitabile, iar fraza „fabricat în Moldova” să fie rostită cu mîndrie.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă