PSRM

29 iulie 2021

Zinaida Greceanîi: Suntem diferiți, dar pe fiecare din noi trebuie să ne unească o trăsătură comună, dragostea față de țară

Suntem diferiți, dar pe fiecare din noi trebuie să ne unească o trăsătură comună, dragostea față de țară. Cu acest mesaj a venit fostul președinte al Parlamentului, liderul fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Zinaida Greceanîi, în plenul Parlamentului.

“Spre regret de la aceasta tribună, din ce în ce mai des, auzim acuzații nejustificate, diverse insinuări nefondate și promisiuni de răfuială, în mare parte aceasta fiind de natură politică.

Mulți demnitari au și uitat că această tribună este destinată pentru altceva, și anume pentru promovarea intereselor poporului Republicii Moldova. Rolul și scopul definitoriu al deputatului este de a sluji și reprezenta voința cetățeanului care i-a încredințat votul său.

Anume deputații sunt cei care de la această tribună sunt obligați să apere proiectele de legi ce vor aduce beneficii sociale, economice și de altă natură tuturor locuitorilor minunatei noastre țări.

Indiferent de limba vorbită, etnia ce o reprezintă, poziția socială, vârstă sau chiar preferințele politice care le are, fiecare din noi reprezintă Republica Moldova. Iar Parlamentul, organul legislativ suprem, este obligat să apere drepturile și libertățile noastre, să apere Patria noastră.

Cineva spunea de la această tribună că am avut 30 de ani de eșecuri și e timpul unei revoluții în felul care va fi guvernată țara. Altcineva ne povestea cum Moldova a devenit o istorie de succes. Așa sunt politicienii, fiecare vede ce vrea să vadă, indiferent de realități.

Dar cert e un lucru, pentru ca un stat să prospere, este necesar ca politicienii să nu lupte între ei, dar să conlucreze și să găsească acel echilibru atât de necesar. Nu în zadar Eminescu spunea: “Echilibrul în stat, e ca sănătatea în corp!”

Stimați colegi, în această sală suntem mulți și diferiți, care mai tânăr, care mai înaintat în vârstă, care mai experimentat și care abia își va pune în practică cunoștințele pe care le-a acaparat, care m-ai aprins de fire și care mai chibzuit, dar pe fiecare din noi trebuie sa ne unească o trăsătură comună dragostea față de țara noastră.

Eu vă doresc fiecărui în parte să fiți mândri de lucrul care îl veți face în calitate de legiuitor, să nu va fie rușine să priviți în ochi cetățeanul atunci când îl veți întâlni, să aveți capacitatea de a asculta oponentul, să demonstrați că știți nu doar a promite dar a și face, dar cel mai important să nu vă trădați Patria, Republica Moldova!”, a declarat Greceanîi.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă