PSRM

16 aprilie 2021

Zinaida Greceanîi, la deschiderea sesiunii Adunării Interparlamentare a CSI: Preocupările comune sunt un factor unificator care ne face mai puternici

Preocuparea noastră comună de problemele sociale și economice din spațiul CSI este un factor suplimentar al aspirațiilor popoarelor noastre unul față de altul, ceea ce ne face mai puternici. Declarația a fost făcută de Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, la deschiderea celei de-a 52-a sesiune plenară a Adunării Interparlamentare a Comunității Statelor Independente (AIP CSI).

”Am ajuns la un nou capitol din istoria modernă și, împreună, ajutându-ne  reciproc, vom putea să-l valorificăm și să creăm noi perspective pentru dezvoltarea durabilă a Comunității Statelor Independente”, a menționat Zinaida Greceanîi.

În alocuțiunea sa, la subiectul ”Reglementarea legislativă a proceselor de migrație pe timp de pandemie: rolul parlamentelor statelor membre CSI”, Speakerul a subliniat impactul simțitor al pandemiei asupra vieții și activității muncitorilor migranți din toată lumea.

Potrivit Președintelui Forului legislativ, dacă criza economică și pandemică va perpetua, se vor aprofunda amenințările asupra pieței muncii la nivel mondial, va crește vulnerabilitatea cetățenilor și inechitatea socială. În aceste condiții, având în vedere dependența Republicii Moldova de remitențe, se impun măsuri suplimentare de susținere socială a cetățenilor, a accentuat Zinaida Greceanîi.

În opinia Speakerului, este necesară o cooperare internațională mai strânsă în contextul reglementărilor legislative, inclusiv pentru a proteja migranții. ”Nimic nu poate fi reglementat și controlat doar la nivel național. Experiența aprovizionării cu vaccinuri este o dovadă suplimentară că sunt necesare criterii, proceduri și procese comune”, a declarat Președintele Parlamentului Republicii Moldova.

Zinaida Greceanîi s-a referit la măsurile de facilitare pentru lucrătorii mgranți aplicate de autoritățile Federației Ruse, de câteva ori fiind prelungită perioada de ședere temporară sau de ședere permanentă a migranților, ca urmare a pandemiei de coronavirus. De asemenea, speakerul a opinat că migrația de muncă nu se va opri nici în condițiile crizei pandemice, ceea ce impune adaptarea la noile condiții. În acest context Președintele Parlamentului s-a pronunțat pentru consolidarea măsurilor de protecție a sănătății migranților.

Sunt necesare măsuri de control eficient al plecărilor și sosirilor, un sistem de monitorizare clar și eficient, a afirmat Zinaida Greceanîi, adăugând că controlul sănătății mugranților înseamnă controlul sănătății națiunilor.

Sesiunea plenară a Adunării Interparlamentare a țărilor membre ale Comunității Statelor Independente se desfășoară la Sankt Petersburg, în perioada 15-16 aprilie curent. În anul 2021, Comunitatea Statelor Independente își marchează cea de-a  30-a aniversare.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă