PSRM

18 decembrie 2016

Zinaida Greceanîi a fost aleasă preşedinte al Partidului Socialiştilor din RM

Astăzi a avut loc cel de-al XIV-lea Congres Extraordinar al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova la care au participat circa 800 de delegaţi şi oaspeţi din întreaga ţară şi de peste hotare. Au fost prezente delegaţii din 16 state, înalţi demnitari de stat, economişti, politologi, experţi, conducători şi reprezentanţi ai partidelor politice din spaţiul CSI, UE şi Asia.

La Congres au participat 2 vice-preşedinţi ai Dumei de stat a Federaţiei Ruse – Vladimir Vasiliev, conducătorul fracţiunii partidului politic “Edinaia Rossia” şi Olga Epifanova, membru al Comitetului Central al Partidului “Spravedlivaia Rossia” care au adresat cuvinte de salut şi felicitări Preşedintelui ales al Republicii Moldova, Igor Dodon.

În cadrul congresului a fost aleasă în funcţia de Preşedinte al Partidului Socialiştilor din RM, Zinaida Greceanîi, liderul fracţiunii parlamentare a PSRM, precum şi noua componenţă a Consiliului Republican.

20161218-171Igor Dodon a ținut să le mulțumească colegilor și tuturor membrilor și susținătorilor PSRM pentru munca depusă, sprijinul și încrederea acordată în toți anii de preșidenție în PSRM. ” Noi am crezut în forţele proprii, am muncit cu dedicaţie, am fost consecvenţi în ideile noastre politice şi am reuşit să devenim cel mai important partid politic din Republica Moldova. Avem cea mai mare fracţiune parlamentară. Avem un preşedinte al statului ales din rîndurile partidului socialistilor. Avem şanse maxime să preluăm întreaga guvernarea a ţării după următoarele alegeri parlamentare”, a spus Dodon.

Igor Dodon și-a exprimat convingerea că sub conducerea Zinaidei Greceanîi, partidul va realiza obiectivele trasate, și în comun se va putea schimba spre bine viitorul țării noastre.

32În luarea sa de cuvînt, Zinaida Greceanîi a menționat rezultatele  pe care partidul le-a obținut pe parcursul a 5 ani sub conducerea lui Igor Dodon, a relatat despre obiectivele și modalitățile de soluționare a lor, menționînd că unul din scopurile prioritare ale formațiunii este victoria în alegerile parlamentare anticipate, crearea unei noi majorități parlamentare, crearea unui nou Guvern care va lucra spre binele Moldovei.

Totodată în cadrul congresului, Zinaida Greceanîi, preşedintele Partidul Socialiştilor din RM, a semnat memorandumuri de colaborare interpartinice cu reprezentanţii Partidului Republican al Muncii şi Dreptăţii din Belarus; cu ”Uniunea rusă din Letonia” ; cu Mişcarea Democratică – Georgia Unită, precum şi cu fracţiunea Partidului Social-Democrat din Kîrgîzstan.

Găsiţi ataşat textul rezoluţiei precum şi discursurile Preşedintelui RM, Igor Dodon, şi al Preşedintelui Partidului Socialiştilor, Zinaida Greceanîi rostite în cadrul Congresului.

FOTO

VIDEO

 

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă