PSRM

23 septembrie 2019

Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu președintele Adunării Parlamentare OSCE

Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu George Tsereteli, președintele Adunării Parlamentare OSCE, în marja Forumului președinților de Parlament din țările Euroasiatice, ”Eurasia mare: Dialog. Încredere. Parteneriat”.

”Noi suntem deschiși pentru cooperare. Au fost momente dificile în trecut, dar acum sunt mari oportunități”, a spus Zinaida Greceanîi.

Părțile au discutat despre necesitatea utilizării mecanismelor și instrumentelor oferite, inclusiv de AP OSCE, în procesul de elaborare și implementare a reformelor.

Un subiect aparte a constituit activitatea Comisiei Electorale Centrale, drepturile omului și subiectul reglementării diferendului transnistrean. Oficialii au discutat reforma justiției inițiată de autorități, precum și despre foaia de parcurs a guvernării care stabilește prioritățile pentru următoarea perioadă.

La întrevedere au participat vicepreședinții Parlamentului Mihail Popșoi și Alexandru Slusari. La Forumul președinților de Parlament din țările Euroasiatice, ”Eurasia mare: Dialog. Încredere. Parteneriat” participă președinți de Parlament din 65 de țări din Europa și Asia, precum și conducători ai 14 organizații internaționale și interparlamentare importante.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă