PSRM

24 ianuarie 2020

Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu directorul Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal

Chișinău, 24 ianuarie 2020 – Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi s-a întîlnit astăzi, cu directorul Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal Eduard Răducan. În cadrul acesteia au fost discutate unele dificultăți din activitatea instituției și propunerile de îmbunătățire a funcționării acesteia.

A fost subliniată importanța perfecționării legislației ce reglementează domeniul respectiv pentru facilitarea condițiilor-cadru de activitate a Centrului, ținînd cont de bunele practici ale statelor europene. De asemenea, interlocutorii au menționat că este semnificativă colaborarea cu alte instituții de resort din țară și de peste hotare.

Discuțiile au avut loc în contextul întrevederilor speakerului Zinaida Greceanîi cu reprezentanții instituțiilor care raportează Parlamentului. Scopul acestora este identificarea problemelor și priorităților pe termen mediu, în ajunul sesiunii de primăvară.

PSRM

Adera la partid!

Semnalează o problemă