07 iulie 2023
Vlad Batrîncea a îndemnat Parlamentul să renunțe la denunțarea acordurilor din cadrul CSI
Vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vlad Batrîncea, a propus excluderea din ordinea de zi a ședinței plenare a două proiecte de lege – nr.209 și nr. 213.
Este vorba despre proiectele de denunțare a acordurilor din cadrul CSI: „cu privire la cooperarea în domeniul preîntâmpinării și lichidării consecințelor situațiilor excepționale cu caracter natural și tehnogen” și „cu privire la Adunarea Interparlamentară a statelor membre ale Comunității Statelor Independente”.
Vlad Batrîncea a menționat că Acordul de cooperare în domeniul situațiilor excepționale este foarte important pentru țara noastră. În conformitate cu documentul respectiv, atât Republica Moldova, cât și alte țări din CSI pot coopera și acorda sprijin reciproc în situații de urgență, precum și pot face schimb de experiență și informații în domeniul tehnologiilor cu serviciile de resort din alte țări.
Vorbind despre proiectul retragerii Republicii Moldova din Adunarea Interparlamentară a CSI, vicepreședintele Parlamentului a atras atenția asupra faptului că la Adunarea Parlamentară a CSI participă state cu care Republica Moldova a avut în mod tradițional relații bune: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan și alte țări.
Volumul comerțului exterior cu multe dintre aceste țări este în creștere. Astfel, doar în anul trecut Moldova și-a dublat exporturile către Kazahstan, Azerbaidjan și cu 20% către Belarus. „Considerăm că Republica Moldova are doar beneficii din participarea la astfel de structuri interstatale”, a spus Vlad Batrîncea.
De asemenea, deputatul PSRM a atras atenția că în țări precum Rusia, Kazahstan, Belarus, Azerbaidjan, Armenia se află sute de mii de cetățeni de-ai noștri, astfel guvernarea având obligația de a asigura respectarea drepturilor lor, furnizarea de servicii consulare etc..
„Considerăm că nu este momentul potrivit pentru a politiza aceste probleme”, a subliniat Vlad Batîncea.
În pofida la toate, majoritatea parlamentară PAS nu a susținut propunerea fracțiunii BCS.