PSRM

25 aprilie 2024

Vlad Bătrîncea: ”Teleradio-Modova” nu investește în emisiuni noi, în perfecționarea cadrelor, tehnologii, dar cheltuie milioane pentru contractarea serviciilor unor SRL

Astăzi, Vlad Bătrîncea, vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii BCS a adus critici dure la adresa conducerii Companiei ”Teleradio-Moldova”, în cadrul audierii Raportului anual de activitate al instituției publice pentru anul 2023 și a Raportului privind executarea bugetului furnizorului public național pentru anul 2023.

Vlad Bătrîncea și-a exprimat nemulțumirea vizavi de faptul că, deși a trecut un an și șapte luni de când Moldova și-a asumat angajamentul privind abrogarea subordonării instituției publice Parlamentului, acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent.

De asemenea, deputatul și-a exprimat dezamăgirea față de lipsa transparenței decizionale și financiare în rapoartele instituției publice.

”Și aici mă refer nu doar la masa de revelion de 150.000 de lei, care pot fi justificați, dar sunt întrebări mult mai importante. De ce TRM a devenit un consumator masiv de servicii prestate de SRL-uri, de companii terțe, care, în fond, ar putea fi realizate de televiziunea publică? Avem studiouri, clădiri care pot fi utilizate deoarece s-a investit masiv – doar în anul trecut peste 130 de milioane de lei în afară de publicitate. În anul acesta, doar bugetul de stat oferă aproape 200 de milioane de lei. Adică statul, bugetul public, investește ca televiziunea publică, în loc să producă emisiuni proprii, să creeze, încheie contracte pentru anumite servicii cu un oarecare SRL cu patru oameni, pentru o sumă de aproape 2 mln. de lei”, a subliniat Vlad Batrîncea.

În acest context, președintele fracțiunii BCS s-a indignat și de faptul că instituția publică ”Teleradio-Moldova” achită 40 de mii de euro unei companii străine pentru retransmiterea unui meci de fotbal, lucru pe care anterior îl asigura cu propriile eforturi.

Totodată, vicepreședintele Parlamentului și-a exprimat îngrijorarea față de reducerea emisiunilor culturale și sportive și creșterea numărului de talk-show-uri, considerând că aceasta afectează diversitatea și calitatea ofertei media.

Pe finalul discursului, Vlad Batrîncea a subliniat că în condițiile actuale Compania ”Teleradio-Moldova” trebuie să gestioneze eficient fiecare ban public alocat, să se axeze pe crearea unui produs de calitate, să investească în perfecționarea cadrelor și aplicarea noilor tehnologii.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă