PSRM

13 iulie 2022

Vlad Batrîncea: noi trebuie să protejăm instituțiile de învățământ

Partidul Socialiștilor a propus Guvernului și Parlamentului să discute problema “reformei” universităților, să identifice soluții împreună, pentru că există argumente pentru fiecare instituție.

Despre aceasta a vorbit secretarul executiv al PSRM, vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, în cadrul emisiunii “Tema”, la postul TV “Primul în Moldova”. În opinia lui, abordările “la pachet” în cazul reorganizării instituțiilor de învățământ superior sunt periculoase.

“Universitatea Agrară trebuie nu doar salvată, ea are nevoie de investiții. Procesul este netransparent și este neclară soarta terenurilor și edificiilor de care dispune Universitatea”, a precizat deputatul.

Batrîncea a salutat faptul că s-au activizat pedagogii din aceste instituții, care anterior au susținut masiv partidul de la guvernare, având încredere în promisiunile lor. Acum, când s-a luat decizia de a închide universitățile, ei au fost neglijați.

“Noi suntem obligați să luptăm pentru aceste instituții, noi trebuie să protestăm, pentru că acesta este patrimoniul național, care nu aparține nici guvernării, nici opoziției, nici partidelor politice și trebuie să avem o atitudine responsabilă față de acesta ”, a concluzionat Vlad Batrîncea.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă