PSRM

11 mai 2021

Vlad Batrîncea: Maia Sandu nu are mesaje care să unească oamenii, retorica ei este bazată pe ură și isterizare

Președintele Maia Sandu nu are niciun mesaj prin care să unească oamenii, unica ei retorică la anticipate va fi cea a urii, isterizării, a unui dușman intern și desigur va specula cu toate legăturile pe care le are cu Occidentul. Declarația a fost făcută de vicepreședintele Parlamentului, deputatul PSRM Vlad Batrîncea, la postul de televiziune ”Primul în Moldova”.

”Ea nu va demonstra constructivism, nu va avea propuneri concrete pentru oameni. Ea nu va spune sincer că s-a înțeles cu cei din Occident să reducă 2/3 din raioane, nu va spune deschis că va închide unele spitale. Ce ține de lichidarea școlilor, ea a reușit acest lucru împreună cu Filat. Așa sunt cei de pe dreapta”, a spus deputatul.

Batrîncea a mai declarat că pe lângă crizele pe care le traversează acum țara, Maia Sandu a mai provocat una prin decizia sa unilaterală de a declanșa alegerile anticipate – criza bugetar-financiară.

Amintim, președintele Maia Sandu a cerut Guvernului să aloce toți banii din Fondul de rezervă pentru organizarea anticipatelor, în condițiile în care în bugetul de stat nu au fost prevăzute surse pentru scrutin. Costul alegerilor stabilit de CEC se ridică la 125 de milioane de lei, în timp ce Guvernul interimar anunță că în Fondul de rezervă sunt în jur de 98 de milioane de lei. Potrivit legislației, banii din Fondul de rezervă sunt prevăzuți exclusiv pentru situațiile de urgență care pot apărea în țară pe parcursul anului.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă