11 iulie 2021
Vlad Batrîncea: În Parlamentul Republicii Moldova trec 3 formațiuni politice, este o responsabilitate foarte mare pentru ele
Secretarul executiv al PSRM Vlad Batrîncea, candidat la funcția de deputat din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, a susținut un briefing de presă după anunțarea rezultatelor preliminare ale alegerilor parlamentare anticipate, în urma procesării a 1000 de procese verbale.
”Constatăm că în Parlamentul Republicii Moldova trec 3 formațiuni politice, este o responsabilitate foarte mare pentru ele în vederea asigurării unei guvernări adecvate și calificate a țării, soluționării crizei economice și sociale”, a declarat Vlad Batrîncea.
El a specificat că, la moment, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor colectează toate informațiile de la secțiile de votare, inclusiv cele privind încălcările înregistrate, inclusiv utilizarea resursei administrative, și pregătește anumite contestații. După totalizarea acestora, Blocul va veni cu noi declarații privind acțiunile ulterioare.
Mâine, la ora 11-00, liderul PSRM Igor Dodon va susține o conferință de presă în cadrul căreia va fi anunțată reacția pe marginea rezultatelor scrutinului și ce urmează mai departe.