PSRM

23 iunie 2022

Vlad Batrîncea a avut o întrevedere cu secretarul Comisiei de la Veneția, Simona Granata-Menghini

În cadrul sesiunii de vară a APCE, Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului, secretar executiv al PSRM, a avut o întrevedere cu Secretarul Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), Simona Granata-Menghini. La întrevedere a participat și ex-ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi.

În cadrul discuțiilor a fost reiterată necesitatea promovării în Republica Moldova a unor reforme veridice, în special în domeniul justiției, care pot fi realizate doar prin consens larg și prin prisma principiului continuității.

Vlad Batrîncea a remarcat abuzurile guvernării în raport cu opoziția, cu autoritățile publice locale, lipsa dialogului politic dintre guvernare și opoziție, dintre Guvern și autoritățile publice locale, limitarea libertății de întrunire, a libertății de exprimare.

De asemenea, oficialii europeni au fost informați despre politizarea Consiliului audiovizualului și a Instituției Publice Compania ”Teleradio-Moldova”, urmare a modificării abuzive a legislației audiovizuale, în toamna anului 2021.

În mod special a fost remarcat atacul la sistemul procuraturii prin modificări legislative esențiale, contrare avizelor Comisiei de la Veneția.

Pe finalul întrevederii, vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova a solicitat mai multă implicare și monitorizare a Republicii Moldova pentru a readuce guvernarea la normalitate.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă