Vlad Batrîncea: 100 de zile de „tăcere tactică” – un guvern mut, fără viziune și voință politică

După 100 de zile de activitate, Guvernul condus de Dorin Munteanu demonstrează lipsă de inițiativă, caracter și strategie. În pofida așteptărilor create artificial în societate în momentul desemnării noului prim-ministru – reforme economice mult promise, programe clare și strategii coerente de dezvoltare – rezultatele sunt inexistente.

„Ce avem după 100 de zile? Nimic”, a declarat vicepreședintele Parlamentului, deputat PSRM, Vlad Batrîncea.

Potrivit acestuia, Guvernul nu a devenit un motor al acțiunii, ci s-a transformat într-un simplu comentator și observator al proceselor din țară. Mai mult, în condițiile în care Partidul Acțiune și Solidaritate deține întreaga putere politică, nu au fost realizate nici măcar promisiunile de bază asumate de noul cabinet de miniștri.

Vlad Batrîncea a subliniat că, în realitățile politice actuale din Republica Moldova, funcția de prim-ministru a fost redusă la rolul de „vinovat etern”. Toate responsabilitățile și așteptările sunt puse pe umerii premierului, după care acesta este schimbat, iar ciclul se repetă.

„Domnul Munteanu a fost scos din umbră pentru a fi numit prim-ministru. Ajuns în funcție, a rămas tot în umbră”, a conchis Vlad Batrîncea.