26 februarie 2020
Un deputat PSRM va cere ANI să verifice averile membrilor PAS
Deputatul PSRM, Vasile Bolea, va solicita Autorității Naționale de Integritate să verifice averile deputaților PAS. Asta după ce o investigație jurnalistică a scos la iveală că parlamentarii Maiei Sandu au declarat că dețin case și terenuri, prețul cărora este zero lei.
„O investigație jurnalistică arată că mai mulți deputați din Partidul Acțiune și Solidaritate au ascuns valoarea bunurilor imobile pe care le-au declarat. Este scandalos că mulți deputați din formațiunea Maiei Sandu scriu zilnic pe Facebook și vorbesc prin studiourile TV despre integritate, dar declară valoare ZERO pentru terenuri pe care le au în proprietate, apartamente care costă ZERO lei, obținute prin contracte de vânzare-cumpărare.
Ei, astfel, își ascund bogăția, dar, în același timp, încalcă fragrant regimul juridic de declarare a averii și intereselor personale de către demnitarii publici. Probabil le este rușine să declare că au averi impunătoare, pentru că astfel vor fi luați la întrebări de către cetățeni: de unde așa avere? Aceasta nu înseamnă, însă, motiv să încalce legea. Deputații din PAS au uitat să declare și interesele lor personale, uitînd că sunt și membri al organului de conducere a partidului .
Voi adresa o solicitare către Autoritatea Națională de Integritate să verifice averile care valorează ZERO lei a deputaților din PAS, vizați în investigația jurnalistică.
De asemenea, avem informații că mai mulți deputați ai Maiei Sandu ascund venituri pe care le au de la diferite ONG-uri, finanțate din exteriorul țării. Și acest subiect trebuie să fie investigat de către instituțiile statului”, a scris Bolea.