PSRM

09 iunie 2022

Alexandr Nesterovschi: De când omul PAS a ajuns la conducerea FEE Nord, întreprinderea a înregistra pierderi de 238 milioane lei

Fiecare cetățean din nordul Republicii Moldova va achita câte 35 de bani la fiecare kWh de energie electrică consumată, pentru greșelile comise de către directorul FEE Nord, Oleg Petelca, care a fost adus în această funcție de guvernarea PAS. Declarația a fost făcută de către deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), Alexandr Nestrovschi, în cadrul ședinței Parlamentului. În acest context, deputatul BCS a cerut audierea șefului Agenției Proprietăți Publice, Eugeniu Cozonac, în subordinea căruia se află Societatea pe Acțiuni FEE Nord

“În cererea de majorare a tarifului pentru energia electrică, Oleg Petelca a indicat că de când a ajuns la conducerea FEE Nord întreprinderea a suportat pierderi de peste 238 de milioane de lei într-o perioadă de doar 7 luni. Toate aceste devieri au fost incluse în tariful final și acum fiecare cetățean din nordul țării va trebui să achite din buzunar pentru aceste greșeli”, a declarat Nesterovschi.

Deputatul a mai precizat că pierderile suportate azi de FEE Nord sunt mai mari decât capitalul statutar al companiei, iar din această cauză nu-și poate onora obligațiunile față de creditori și de câteva ori s-a împrumutat.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă