PSRM

11 noiembrie 2015

Soluţia pentru salvarea Republicii Moldova din criza politică

Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a invitat fracţiunile parlamentare la consultări publice pe marginea a două subiecte importante: modificarea constituţiei prin vot comun în Parlament şi stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate. De asemenea, liderul PSRM a cerut convocarea de urgenţă a unei şedinţe a Parlamentului în cadrul căreia să fie discutată situaţia privind majorarea tarifelor.

Igor Dodon a spus următoarele: “Constatînd un nou eşec al partidelor pro-europene în procesul formării  majorităţii parlamentare şi a unui guvern, PSRM, ca cea mai mare fracţiune din Parlamentul Republicii Moldova, lansează astăzi o invitaţie la dialog tuturor partidelor parlamentare.

Partidele pro-europene nu pot să dialogheze nici între ei. PLDM s-a ascuns, s-a autoizolat şi nu vrea să mai audă de PD pînă nu este eliberat Vlad Filat şi închis dosarul BEM. PL face ce a făcut întotdeauna – nimic, iar comuniştii aşteaptă să vadă în care barcă să sară. PD între timp se bucură de clipa controlului total asupra statului.

Acesta este tabloul politic din acest moment, în timp ce ţara se sufocă în criză, cetaţenii trebuie sa plăteasca tarife mai mari din cauza guvernanţilor pro-europeni care au furat miliardul de la BEM.

PSRM consideră ca există o singură soluţie pentru a salva Republica Moldova, alegerile parlamentare anticipate! 

De aceea, invităm chiar astăzi partidele parlamentare la dialog, să decidem împreună data la care acestea vor fi declanşate şi data de la care ţara noastră va începe să iasă din dezastrul în care au bagat-o cei care sub steagul Uniunii Europene au produs cel mai mare jaf din istoria Republicii Moldova. Nu vom negocia nimic cu partidele parlamentare, invitaţia nu este la negocieri, nu avem ce înţelegeri să facem cu cei care au furat ţara, invitaţia este la dialog pentru declanşarea anticipatelor.

Propunerea înaintată fracțiunilor parlamentare privind consultările publice ţine de:
– modificarea constituţiei prin vot comun în Parlament pentru a oferi cetaţenilor posibilitatea să aleagă prin vot direct Preşedintele ţării şi

– stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate.

Vom contacta toate fracţiunile parlamentare, suntem flexibili să ne întîlnim oricînd, la orice oră şi oriunde, fără spectacol mediatic. Scopul nostru nu este să facem show, nu vrem să dam partidelor parlamentare pretexte să ne refuze pe motive ideologice. Subiectul dialogului nu este despre viziuni şi ideologii, ci despre salvarea ţării.”, a spus Igor Dodon.

Referindu-se la situaţia privind majorarea tarifelor liderul PSRM a menţionat că aceasta a avut loc din cauza deprecierii leului. Iar leul s-a depreciat din cauza furtului miliardului. “De ce noi trebuie să plătim această diferenţă de tarif?”, a pus întrebarea Igor Dodon. “Cerem şedinţă urgentă a Parlamentului în cadrul căreia să discutăm situaţia în cauză şi ori să anulăm acastă majorare a tarifelor, ori să stabilim ca statul să compenseze diferenţa de tarif din averile confiscate ale demnitarilor care s-au făcut vinovaţi de furtul miliardului”, a subliniat Dodon.

În final, preşedintele PSRM a reiterat că PSRM rămîne ferm pe pozițiile sale, va continua protestele şi va cere demisia tuturor oligarhilor şi eurounioniştilor.