26 iulie 2017
Socialiștii solicită audierea responsabililor de colectarea și lichidarea depozitelor de crengi
Fracțiunea Partidului Socialiștilor în Consiliul municipal Chișinău solicită efectuarea unei anchete și audierea responsabililor de colectarea și lichidarea depozitelor de crengi. Socialiștii au cerut, de asemenea, ca în următoarele câteva zile să fie prezentate soluții cu privire la eliminarea riscurilor, în legătură cu evacuarea crengilor din oraș, care ar putea provoca alte incendii.
Șeful fracțiunii PSRM, Ion Ceban a declarat în cadrul ședinței că „din fondul de rezervă au fost alocate zeci de milioane pentru a elimina urmările dezastrului natural, care a avut loc în zilele de 20-21 aprilie. Cu toate acestea, crengile nu au fost îndepărtate, ci depozitate care și pe unde. Cerem ca în termen de câteva zile, puterea executivă să ofere o soluție pentru această problemă, iar vinovații să fie trași la răspundere”.
Socialistul a menționat că până acum liberalii nu veneau la ședință, iar când au venit, nu vor să lucreze. Ei sunt interesați de un singur lucru – numirea reprezentanților săi în funcția de viceprimari.
„Vă interesează doar acest lucru. Nu vă este rușine? Timp de 10 ani va-ți bătut joc de oraș. Nu aveți altceva de făcut decât să numiți miniștri adjuncți? Cât timp acest primar, care se află în arest la domiciliu, va propune aceiași candidați pentru funcția de viceprimar? Mai aveți propuneri pentru alte probleme în oraș?”, s-a adresat Ceban către liberali.