06 aprilie 2017
Socialiștii au solicitat audierea ministrului Muncii cu privire la indexarea pensiilor
Deputații Partidului Socialiștilor au venit cu o inițiativă privind organizarea audierilor parlamentare cu subiectul indexării pensiilor și cu participarea ministrului Muncii, Protecției Sociale și Familiei.
După cum a menționat socialistul Vladimir Odnostalco, în pofida faptului că indexarea acestui an a început deja, întrebările cele mai simple cu privire la punerea sa în aplicare au rămas.
”Data de 1 aprilie a venit, indexarea a început, dar în societate rămân încă o mulțime de întrebări: cum va fi pusă în aplicare, ce categorii de pensionari vor profita de această indexare. Din câte știm, categoria persoanelor care au pensionat înainte de 1999, rămân discriminați. Este declarată valorizarea din anul 2001 până în 2008. Acest lucru ridică o mulțime de întrebări. De asemenea, ridică semne de întrebare mecanismul de indexare și procesul de recalculare a pensiilor. Din această cauză noi considerăm că este necesar să-l invităm pe ministru aici, ca să ne prezinte un raport cu privire la acest subiect”, – a declarat deputatul.
Majoritatea parlamentară nu a susținut inițiativa socialiștilor.