PSRM

07 aprilie 2017

Socialiștii au realizat mii de acțiuni în cadrul campaniei naționale ”Iubesc Moldova”

 Liderul fracțiunii Partidului Socialiștilor în Consiliul municipal Chișinău, Ion Ceban a declarat vineri, 7 aprilie, la o conferință de presă că, ”Timp de șase ani în cadrul campaniei naționale ”Iubesc Moldova” au fost realizate mii de acțiuni în care au participat reprezentanți din diferite sfere de activitate. Au fost editate zeci de manuale, inclusiv „Istoria Moldovei”. Tot în cadrul campaniei, au fost amenajate spații și terenuri pe întreg teritoriul țării și organizate evenimente patriotice.

Potrivit lui Ion Ceban, ”Campania a fost creată pe data de 7 aprilie 2011, la inițiativa Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon. Ea este ca răspuns la acele evenimente care au avut loc pe 7 aprilie 2009.”

”Acea zi a fost și rămâne o zi tragică în noua istorie a Moldovei. Ceea ce s-a întâmplat atunci  este tragic. Un grup de oameni a încercat să folosească protestele și prin intermediul tineretului să ajungă la putere. Au ajuns, de atunci în țara noastră viața s-a transformat într-o catastrofă, miliarde furate, milioane de oameni după hotare, iar alții trăiesc în țară sub pragul sărăciei. De asemenea, mulți dintre cei care în anul 2009 au participat la proteste sunt acum duși peste hotare, iar regimul actual este o bătaie de joc de cetățeni. Trebuie să existe un răspuns la evenimentele care s-au întâmplat în anul 2009. Dar, noi înțelegem că cei care astăzi sunt la guvernare nu vor oferi nici un răspuns”, consideră socialistul.

”Campania se numește ”Iubesc Moldova”, pentru că cei care au organizat 7 aprilie, cu siguranță nu o iubesc. Sunt acei oameni care vor să distrugă statul. Nu poți să-ți iubești țara și sa-ți bați joc în acest fel joc de ea. Noi, în comparație cu ei, iubim Moldova și îi îndemnăm pe toți să se mândrească cu țara sa, indiferent unde s-ar afla. Vă îndemn să fiți mândri de faptul că sunteți moldoveni și să faceți cât mai multe fapte bune”, s-a adresat Ceban către cetățeni.