PSRM

09 mai 2024

Socialiștii au participat la Marșul Victoriei și al „Regimentului nemuritor”

Socialiștii au participat astăzi la Marșul Victoriei și al „Regimentului nemuritor”, organizat de Comitetul Național de Coordonare „Victoria”.

Împreună cu locuitorii capitalei și din toată țara, Președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, membri ai Comitetului Executiv, deputați ai BCS, reprezentanți ai organizațiilor teritoriale ale PSRM, activiști ai „Gărzii Tinere”, s-au adunat în dimineața zilei de 9 mai în centrul capitalei pentru a marca cea de-a 79-a aniversare de la Victoria în cel mai sângeros război din istoria omenirii, care a luat viața a zeci de milioane de oameni, precum și cea de-a 80-a aniversare de la eliberarea țării noastre de cotropitorii fasciști.

Cu drapele ale Republicii Moldova, steagurile Victoriei, precum şi portretele ostașilor eroi, participanții la Marş au mers din Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău până la Complexul Memorial “Eternitate”, unde a avut loc ceremonia solemnă de depunere a florilor la Flacăra Eternă, astfel fiind cinstită memoria eroilor căzuți în Marele Război pentru Apărarea Patriei, a celor care au luptat pentru victorie pe câmpul de luptă și celor care au contribuit la obținerea acesteia muncind în spatele frontului.

„Pentru noi, Ziua Victoriei este o mare sărbătoare. Fiecare familie a fost afectată de acel război teribil. Sute de mii de moldoveni au participat la Marele Război pentru Apărarea Patriei în rândurile Armatei Roșii. Au murit aproximativ o jumătate de milion de civili. Nu putem uita acest lucru, nu putem permite denaturarea adevărului istoric, nu vom admite ca faptele eroice ale taților și bunicilor noștri să fie date uitării”, a declarat Igor Dodon, președintele PSRM.

„Datorită Marii Victorii astăzi trăim sub un cer senin. Păstrarea și protejarea păcii și liniștii în țara noastră este o sarcină actuală ca niciodată”, a declarat Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii parlamentare a BCS.

Felicitări cu prilejul Zilei Victoriei, dragi prieteni!

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă