PSRM

20 iulie 2016

Socialiştii au contestat la Curtea Constituţională anumite articole din Legea „Cu privire la statutul municipiului Chişinău”

După ce întreaga Lege „Cu privire la statutul municipiului Chişinău” a fost contestată de Partidul Socialiştilor la Curtea Constituţională, astăzi au fost contestate anumite articole ale legii respective.

Astfel, socialiştii au sesizat instanţa, solicitînd verificarea gradului de constituţionalitate a anumitor articole din proiectul de lege, menit să extindă semnificativ atribuţiile primarului general de Chişinău, Dorin Chirtoacă.

Potrviti preşedintelui fracţiunii PSRM în Consiliul Municipal, Ion Ceban, unele articole ale legii respective sînt realmente absurde:

TPA_3246

„De exemplu, dacă vom dori să-l demitem pe domul Gamreţchi, cel care este fost coleg de clasă al lui Chirtoacă, legea menţionată ne-ar impune să obţinem un aviz de la însuşi Gamreţchi. Sau dacă intenţionăm să impunem un moratoriu pe construcţiile dubioase, am fi obligaţi să obţinem un aviz corespunzător din partea Direcţiei Arhitectură şi Urbanism, cea care e emis autorizaţia pentru construcţia litigioasă. Noi dorim să avem posibilitatea să stopăm orice acţiuni ilegale”

, a indicat Ceban.

Potrivit consilierului municipal, Curtea Constituţională a fost rugată să examineze sesizarea cît mai urgent, deoarece adoptarea acestei legi a degenerat deja într-un scandal la nivel internaţional:

„Este un precedent, pe care nu-l veţi găsi nici în UE, nici în statele CSI. Avem de-a face cu nişte ambiţii imperiale din partea lui Chirtoacă. El este protejat la nivel de Parlament, deoarece Partidul Liberal face parte din coaliţia de la guvernare. Unchiul său, Mihai Ghimpu, umblă şi se roagă: faceţi ce ştiţi, dar salvaţi-l pe Dorin. Problema ţine nu doar de Chirtoacă, ci de tot sistemul la general, el fiind un element al acestui sistem care îl protejează”

, a menţionat Ceban.

Vă amintim că Legea „Cu privire la statutul municipiului Chişinău” a fost adoptată de Parlament prin voturile a 56 de deputaţi a majorităţii parlamentare. Socialiştii au calificat acest lucru drept un rezultat al unei tranzacţii între Vlad Plahotniuc şi Mihai Ghimpu, declarînd că vor insista pe anularea legii respective.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă