PSRM

20 noiembrie 2015

Situaţia în economie este foarte gravă, susţine Igor Dodon

Reprezentanţii guvernării mint atunci cînd susţin că ţin sub control situaţia economică din ţară. Despre aceasta, a declarat preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, în cadrul unui briefing. 

„Ministerul Finanţelor jonglează cu cifrele. În realitate, situaţia este mult mai gravă, şi acest lucru este recunoscut în discuţiile private de către cei de la Ministerul Finanţelor. Este vorba despre conturi neachitate pentru o sumă de peste 3 miliarde 400 milioane lei. Reprezentanţii Ministerului Finanţelor cunosc prea bine acest lucru, dar speră că, pînă la sfîrşitul anului, vor fi încasate 60 milioane euro din România şi 13-15 milioane euro din partea Băncii Mondiale şi a Comisiei Europene. Dar, cel mai probabil aceşti bani nu vor fi”, a spus liderul PSRM. 

Preşedintele PSRM este convins că statul va fi nevoit să continue reducerea cheltuielilor sociale. 

„Datoriile în domeniul ocrotirii sănătăţii se cifrează la mai mult de 450 milioane lei. Spitalele refuză să primească pacienţi şi nu le acordă servicii medicale acoperite de poliţa de asigurare pentru care fiecare cetăţean achită mai mult de 4 mii lei. Avem deja cazuri confirmate la Briceni şi Edineţ, unde au fost înregistrate cazuri de deces din cauza neacordării asistenţei medicale. Din datoria de 600 milioane lei, fermierii au primit doar 17-20 milioane. Domeniul educaţiei este într-un deficit de 800 milioane lei, iar pentru construcţia şi reabilitarea drumurilor nu au fost alocate peste 1 miliard de lei, cu toate că aceste costuri au fost prevăzute de buget”, a declarat Igor Dodon. 

Preşedintele Partidului Socialiştilor a subliniat că situaţia este foarte complicată, iar actuala majoritate nu este capabilă să o depăşească. “Partidele pro-europene nu pot schimba situaţia spre bine. Este necesară organizarea de alegeri anticipate şi resetarea completă a guvernării”, a rezumat Dodon.

PSRM

Adera la partid!

Semnalează o problemă