PSRM

29 mai 2017

Semnăturile sunt colectate. Grupul de inițiativă discută următorii pași privind organizarea referendumului

Au fost colectate semnăturile necesare pentru organizarea referendumului privind demisia lui Dorin Chirtoacă din funcția de primar general de Chișinău.

Despre acest lucru a anunțat pe pagina sa de pe rețelele de socializare șeful grupului de inițiativă privind organizarea referendumului, Președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor în Consiliul Municipal Chișinău, Ion Ceban.

De asemenea, el a anunțat că în cel mai apropiat timp vor avea loc consultări cu reprezentanții grupului de inițiativă, precum și cu grupul de juriști, pentru a discuta asupra subiectelor legate de organizarea referendumului și de a decide ce și cum să facă mai departe. El a menționat că în această dimineață, la Ministerul de Finanțe a fost transmisă o scrisoare din numele fracțiunii PSRM, care conține informații referitoare la activitatea primarului general.

Grupul de inițiativă a reușit să adune semnăturile în doar 18 zile, în pofida faptului că legea acordă acestei proceduri un termen de 60 de zile. Anterior, Ion Ceban a mulțumit celor aproape 800 de persoane care au colectat semnăturile, precum și cetățenilor care au susținut inițiativa.

Colectarea de semnături în susținerea inițiativei Partidului Socialiștilor de a organiza un referendum cu privire la demisia primarului general de Chișinău, Dorin Chirtoacă a luat start pe data de 11 mai. Grupul de inițiativă a avut la dispoziție 60 de zile pentru colectarea a 64 de mii 411 semnături necesare pentru organizarea plebiscitului. Primul care a semnat a fost Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon care și-a exprimat încrederea că în acest an primarul va demisiona. Dorin Chirtoacă a fost arestat săptămâna trecută.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă