PSRM

20 iulie 2018

Fracțiunea PSRM s-a pronunțat împotriva vînzării Stadionului Republican

Fracțiunea Partidului Socialiștilor a părăsit astăzi plenul parlamentului în semn de protest împotriva proiectului care prevede trecere terenului Stadionului Republican în proprietatea Ambasadei SUA. Acest proiect nu a fost aprobat pe ordinea de zi și a fost inclus de urgență pentru a fi discutat. Fracțiunea PSRM s-a pronunțat împotriva acestei votări spontane, care trezește multe întrebări.

Acest lucru a fost anunțat de către președintele fracțiunii PSRM Zinaida Greceanîi, în cadrul unui briefing de presă în care s-au expus deputații socialiști.

Deputatul PSRM Vlad Batrîncea a declarat că în domeniul sportului moldovenesc s-a creat o situație periculoasă, atunci cînd se distrug și s-au distrus multe obiective sportive, inclusiv și «Юность», «Трудовые резервы», «Олимпия» și altele. Pentru distrugerea acestora s-au utilizat scheme dubioase, scheme care vor fi utilizate și acum pentru trece terenul Stadionului Republican în posesia ambasadei SUA.

”Noi vom fi prima țară mică din lume care vom avea două ambasade SUA”, a remarcat socialistul. Deoarece, ambasada SUA primind un nou teren, va construi un nou complex și va păstra și clădirea actuală. În final, aproape 8 ha de pămînt din centrul istoric al orașului al unei capitale mici va fi în proprietatea ambasadei, a explicat deputatul.

Vlad Batrîncea a remarcat că problema nu constă în americani, dar în comportamentul reprezentanților guvernării, ”absolut vasal, comportament de aborigeni, cînd autorii proiectului nici măcar nu explică parlamentului, care este o forță supremă în RM, care sunt condițiile de transmitere a acestui teren”.

Indignarea deputaților socialiști a fost cauzată de faptul că autoritățile statului nu au prezentat nici un calcul, nici o informație despre această afacere, de asemenea unde vor fi direcționate veniturile? ”Pentru construcția drumurilor în localitățile unde primarii sunt din PDM? Pentru campania electorală? Pentru ce?” a întrebat deputatul.

El a subliniat faptul că potrivit practicii internaționale, și americanii trebuie să ofere Republicii Moldova 5ha de teren în centrul istoric al Washingtonului, dacă tot este vorba despre doi subiecți de drept internațional egali, cum sunt RM și SUA.

”Lipsa de respect față de deputații noștri este un lucru. Dar aici este vorba despre o lipsă de respect totală față de cetățenii țării cărora deja li s-a furat și complexuri sportive, și bănci, și miliarde, și aeroportul, urmează a fi vîndut și aeroportul Mărculești, acum iată și Stadionul Republican”, a spus socialistul.

Vlad Batrîncea s-a interesat unde este ”Marea apărătoare a poporului” Maia Sandu, de ce ea nu a protestat astăzi în fața parlamentului? Doar au promis că vor protesta și joi, și vineri. ”Dar ei nu pot protesta dacă SUA nu ”apasă butonul”. Acest lucru demonstrează că Maia Sandu acționează conform ”instrucțiunilor guvernării”. De aceea, cetățenii trebuie să ia atitudine și să nu voteze nici pentru această guvernare și nici pentru aceaste opoziție geopolitică”.

De asemenea, Vlad Batrîncea s-a adresat către ”critici” care îi numesc ocupanți pe acei care au construit Chișinăul. Se primește că tot ce a fost construit de către ocupanți – astăzi este privatizat și furat sub flagul UE sau SUA

”De aceea oamenii trebuie să facă concluziile corecte. Noi tare sperăm că după alegerile parlamentare multe dintre aceste decizii adoptate de majoritatea ilegală vor fi revăzute”, a conchis socialistul.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă