PSRM

12 octombrie 2018

Bodgan Țîrdea: Cum poate un parlament nelegitim, în care nu au încredere 90% din populație, să schimbe legea supremă a țării?

Parlamentul nelegitim în care nu cred 90% dintre cetățenii țării, nu are dreptul de a lua o asemenea decizie importantă și să pretindă că acest lucru reflectă voința poporului.
Despre acest lucru, a comunicat de la tribuna ședinței parlamentului, din 12 octombrie 2018, deputatul PSRM Bogdan Țîrdea, în cadrul discuțiilor ce țin de proiectul cu privire la introducerea termenului de integrare europeană în Constituția țării.
”Nu avem, absolut, niciun document European, care ar confirma perspectiva Integrării Europene a Moldovei.
Moldova este membru a Parteneriatului Estic, o probă clară, că nu suntem priviți ca și candidați. Am fost plasați în aceeași caruță cu Ucraina, Azerbaidjan, Belarus criticate vehement de UE.
La 6 februarie 2018, în raportul prezentat de Jean Junker, privind extinderea UE, doar 6 state balcanice sunt menționate că au perspectivă de integrare în 2025. Moldova lipsește din listă și va lipsi chiar dacă va întroduce Integrarea Europeană în constituție!
In 2017 UE ne-a inghețat asistența macrofinanciară de 100 milioane euro! E în premieră așa ceva.
Din 2014 nici un înalt oficial UE nu a lăudat Moldova, nu există nicio rezoluție pozitivă UE referitoare la Moldova. Chiar ultima rezoluție din 9 octombrie 2018 – de altfel, catastrofală pentru noi, arată ca suntem un stat capturat de grupuri oligarhice și în care ATENȚIE – prevederile acordului de asociere nu se implementează!
Altfel spus, parlamentul european afirmă, că în Moldova nu există Integrare Europeană! Și dacă nu există integrare, ce sens are s-o mai scrii în constituție? Din glumă sau din bătaie de joc?
Un Proiect populist
Spuneți-mi vă rog, de unde a apărut acest proiect? De ce în ajunul campaniei electorale? Există vreo directivă europeană sau vreo clauză în planul de asociere? Sau poate vreun comisar european a declarat – subjugați justiția, intimidați jurnaliștii, mai furați un miliard, mai prihvatizați AIR Moldova -…principalul e să întroduceți Integrarea Europeană în constituție, și maximum în 2 luni sunteți în UE! Eu n-am vazut. Poate ne arătați și nouă?
Constituția este legea supremă, expresie a voinței poporului. Și dacă Integrarea Europeană este o problemă importantă a societății, de ce atunci încălcați constituția, și anume art. 75 (1) în care e stipulat expres:
”Cele mai importante probleme ale societăţii şi ale statului sunt supuse referendumului.
Cum poate un parlament nelegitim, care nu mai reprezintă votul popular, în care nu au încredere 90% populație, să modifice legea supremă, mai pretinzînd că o face din numele poporului?
Și dacă nu este așa – ieșiți la referendum, ce vă temeți? Apropo, aproape toate statele care au aderat la UE și NATO, au organizat referendumuri.
Un moment grav constă în tentativa de a întroduce în constituție Ideologia unui partid chiar dacă art.5 (2) stipulează clar: Nici o ideologie nu poate fi instituită ca ideologie oficială a statului. Chiar nu înțeleg –care articol din constituție vă încurcă la Integrarea Europeană, reforma justiției, lupta cu corupția?
Apropo, ieri, APCE a adoptat Rezoluția „Referitor la Viața Privată și de Familie„, în care statele membre ale Consiliului Europei sunt îndemnate să legalizeze casatoriile gay și adopția copiilor, prin schimbarea constituției.
Dacă azi întroduceți Integrarea Europeană, mâine va trebui să întroduceți și aceste valori în constituție și chiar să le îmbrățișați.
Chiar vă rog s-o faceți, că vin alegerile…
Cum spunea Aristotel, sarcina politicii este de a lucra pentru binele comun.
În 2009, PD a venit cu mesajul «Să oprim razboiul politic». Iată că în 2018, PD pornește acest război, crează precedentul care va dezbina și mai mult Moldova. Asta voi numiți Pro-Moldova, când de fapt sunteți contra ei?…Apropo, da cu Transnistria ce facem? Renunțăm la ea? Da cu Găgauzia, unde 90% au votat la referendum pentru integrarea în Uniunea Vamală! Da cu 52% populație care vor în Uniunea Euroasiatică?
Și ultima. Ce discutăm noi, dragi compatrioți? Asta e problema Nr.1?
Lumea moare de foame. Suntem cel mai sărac stat din Europa. 108 oameni zilnic fug din Moldova europeană. Peste 6 mii de oameni mor anual de cancer, în jur de 500 oameni se sinucid din disperare și sărăcie. Incidenţa prin cancer a crescut de la 193 de cazuri noi la 100 mii populaţie în 2005, la 266 – în anul 2015.Avem 708.761 pensionari, care lucrînd o viață, sunt astăzi umiliți cu pensia de 1590 lei!
Avem 125.524 de invalizi, care duc o existență în lipsuri și mizerie cu o pensie de 1244 lei!
Avem 10.933 de copii invalizi, cu o alocație batjocoritoare de 701 lei, 69 bani ! Asta sunt datele oficiale ale CNAS (1 octombrie 2018).
Ce facem noi pentru ei? Le dăm Integrare Europeană în constituție?
Dacă țineți la acești oameni, faceți ceva și pentru ei, nu doar pentru voi…”, a declarat Țîrdea în cadrul discursului său.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă