PSRM

16 decembrie 2022

Președinții de raioane sunt împotriva reformei administrative planificate de guvernare

Vicepreședintele Parlamentului, secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, deputatul BCS, Vladimir Odnostalco și președinții din mai multe raioane ale țării au prezentat în cadrul briefing-ului de astăzi poziția sa cu privire la reforma administrativă propusă de guvernare, precum și reforma în domeniul sănătății, al cărei proiect a fost deja adoptat de Parlament în prima lectură, la 15 decembrie curent.
Participanții la briefing au anunțat despre demararea unor acțiuni de amploare pe întreg teritoriu al țării. În primul rând, în toate regiunile va fi organizată o campanie națională de colectare a semnăturilor împotriva reformei administrative. În al doilea rând, reprezentanții autorităților publice locale au anunțat organizarea unor acțiuni de protest în toate centrele raionale.
Vlad Batrîncea a declarat că dorește să aducă la cunoștința regimului PAS, regimului Maiei Sandu, că autoritățile locale din Republica Moldova au fost alese direct de cetățeni, că au competențe legitime în conformitate cu mandatul obținut și nimeni nu poate anula acest mandat.
Vicepreședintele Parlamentului a mai amintit că Republica Moldova s-a declarat ferm în favoarea descentralizării și consolidării organelor publice locale. „Ceea ce face Guvernul astăzi, în realitate se numește centralizare. Mergem în mod clar către un regim totalitar – centralizarea serviciilor publice și distrugerea autorităților locale”, a spus Vlad Batrîncea, menționând că, probabil, actualul guvern se ghidează de experiența „țărilor democratice” precum Coreea de Nord.
Vlad Batrîncea a informat că în proiectul bugetului de stat pentru anul viitor, regimul de la guvernare a prevăzut o sumă record la cheltuielile Cancelariei de Stat, destinată reprezentanților săi în teritorii care vor prelua atribuțiile autorităților locale.
”Reforma administrativă promovată este absolut ilegală și netransparentă. Ea contravine tuturor standardelor europene și este realizată de „cei care vor să domine în teritorii”, așa cum se întâmplă și cu reforma în justiție și în alte domenii, a subliniat Vlad Batrîncea.
Alexei Vasilean, președintele raionului Drochia, a atras atenția asupra vitezei cu care majoritatea parlamentară a adoptat în prima lectură proiectul de lege cu privire la reforma ocrotirii sănătății, fără a organiza audieri publice, fără a ține cont de opinia autorităților locale care sunt fondatorii spitalelor raionale. Potrivit acestuia, reforma propusă nu înseamnă altceva decât politizare, subordonare și, pe final, închiderea și lichidarea instituțiilor medicale.
”Proiectul de lege contravine articolului 109 din Constituție cu privire la principiile de bază a administrației publice locale și înseamnă centralizarea puterii în mâinile majorității de la guvernare”, a subliniat președintele raionului, îndemnând deputații Parlamentului să nu voteze această lege neconstituțională.
Dorin Pavaloi, vicepreședintele raionului Briceni a menționat că toate acțiunile autorităților din ultimii ani nu vizează îmbunătățirea vieții cetățenilor, ci subordonarea acelor structuri pe care încă nu le controlează, dar doresc să le folosească în interesele lor politice.
Dorin Pavaloi a criticat afirmațiile autorilor așa-numitei reforme a sănătății că se dorește aducerea serviciilor medicale mai aproape de oameni. ”Dar cine este mai aproape de oameni decât autoritățile locale? Ei sunt cei care reacționează cel mai rapid. O dovadă în acest sens este și activitatea instituțiilor medicale raionale în pandemie. Însă guvernul nu este interesat de oameni, ci de instrumentele ce vor fi folosite în timpul alegerilor”, a subliniat Dorin Pavaloi.
Vicepreședintele raionului Taraclia, Lazari Dermenji, a contrazis opinia ministrului Sănătății, Ala Nimirenco, potrivit căreia lipsa de medici în spitalele raionale este cauzată de lipsa investițiilor în acestea.
”Nu este adevărat. Am investit bani mari în dotarea și renovarea spitalelor, dar medici așa și nu-s. Dacă vom transmite spitalele în subordinea ministerului, acestea în scurt timp vor fi lichidate. Nu putem accepta acest lucru”, a subliniat vicepreședintele.
Deputatul Vladimir Odnostalco a remarcat că nu putem vorbi despre o reformă veritabilă în domeniul ocrotirii sănătății, ci despre o banală subordonare, o confiscare a spitalelor.
„Actuala conducere nu dorește să îmbunătățească situația”, susține deputatul. În opinia sa, timp de un an și jumătate, ministerul Sănătății a avut multe posibilități de a dovedi contrariul. „Dar nu există proiecte, o strategie de dezvoltare, doar insulte aduse autorităților raionale, medicilor.”
În opinia președintelui raionului Edineț, Nicolae Melnic, așa-numita reformă a ministerului Sănătății va conduce la dispariția multor spitale. El s-a adresat autorilor proiectului cu întrebarea: de ce reforma vizează doar spitalele care se află într-o situație mai bună, în care s-au investit fonduri semnificative, dar nu se spune nimic despre centrele de medici de familie, unde există multe probleme.
„Este un atac raider asupra bunurilor ce aparțin nu consiliilor raionale, dar fiecărui cetățean în parte, din fiecare raion. Ce urmează? După medicină vor distruge învățământul, asistența socială? Vor muri satele”, a spus Melnic.
Pe finalul briefingului, Vlad Batrîncea a menționat că conducerea raioanelor Anenii-Noi, Basarabeasca, Ocnița, Rezina, Rîșcani, Telenești, Glodeni, Cimișlia, Călărași, Cantemir, Dondușeni, Dubăsari, Fălești, Ștefan-Vodă, Ungheni, Soroca, Șoldănești, Hîncești s-au alăturat declarației aleșilor locali.
PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă