PSRM

30 octombrie 2019

Zinaida Greceanîi a discutat despre reforma justiției cu un grup de tineri judecători

”Noi vrem să avem o reformă durabilă a justiției și vrem ca sistemul să fie curățat, astfel încît societatea să recapete încrederea în justiție și în stat”, a declarat președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi la întîlnire cu un grup de tineri judecători.

La întrevedere au participat Igor Grosu, președintele fracțiunii Pas, blocul ACUM, Maria Ciobanu, vicepreședintele fracțiunea DA, blocul ACUM, Grigore Novac, membru al Comisiei juridice, numiri și imunități. Propunerile și constatările judecătorilor formulate în cadrul întrevederii vor fi analizate cu multă atenție, urmînd a fi transmise și Ministerului Justiției pentru informare.

Judecătorii, la solicitarea cărora a avut loc întîlnirea, au reclamat nevoia stringentă de schimbări. Ei au anunțat susținerea și deschiderea pentru reforma justiției care trebuie să ducă la edificarea unei justiții independente și corecte, precum și să readucă oamenilor încrederea în justiției. Aceștia au menționat că, reforma nu poate fi făcută cu un Consiliu Superior al Magistraturii compromis.

Urmare a discuțiilor cu judecătorii, va fi creat un grup parlamentar de comunicare cu reprezentanții puterii judecătorești.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă