24 noiembrie 2015
Socialiştii au primit răspuns din partea Curţii Constituţionale: dacă, în decurs de 3 luni, nu va fi ales un nou Guvern, Parlamentul poate fi dizolvat
Dacă, în decurs de 3 luni, din momentul căderii Guvernului Streleţ, nu va fi ales un nou cabinet de miniştri, Parlamentul ţării ar putea fi dizolvat. O decizie în acest sens a fost luată astăzi de Curtea Constituţională a ţării, drept răspuns la sesizarea deputaţilor din partidul Socialiştilor.
Anterior, deputaţii PSRM au atenţionat Curtea asupra contradicţiilor din Constituţia RM. Astfel, în timp ce un articol prevede imposibilitatea dizolvării Parlamentului în perioada de 6 luni pînă la alegerea preşedintelui ţării, alte dispoziţii prevăd că, în cazul în care, în decurs de 3 luni nu este ales un nou Guvern, Parlamentul urmează să fie dizolvat. Socialiştii au cerut Curţii Constituţionale să ofere claritate în situaţia respectivă şi să se expună pe marginea unor posibile acţiuni ale preşedintelui ţării şi ale Parlamentului în cazul în care peste 3 luni nu va fi ales noul Guvern.
Astăzi, Curtea Constituţională a adoptat o hotărîre, care stipulează că Parlamentul poate fi dizolvat dacă, în decurs de 3 luni, nu va fi ales un nou Guvern, chiar dacă acest lucru coincide cu perioada ultimelor 6 luni ale mandatului preşedintelui ţării.
Hotărîrea este irevocabilă şi intră în vigoare din momentul publicării sale în „Monitorul Oficial”.